Legea care urma sa faca dreptate romanilor care au fost nevoiti sa paraseasca Basarabia, Bucovina si Tinutul Hertei a aparut in anul 2003. Spre deosebire de romanii care au parasit in 1945 Bulgaria si au fost nevoiti sa renunte la agoniseala de o viata, de la case pana la terenuri si recolte, repatriatii din Basarabia mai au de asteptat. Cererile pentru acordarea despagubirilor ar fi trebuit depuse pana pe 14 mai 2005. Au respectat aceasta prevedere peste 280 de persoane care au formulat cereri si au depus la Prefectura Constanta actele care dovedesc ca au dreptul sa primeasca bani pentru ceea ce au fost nevoiti sa lase dincolo de granita. In comparatie cu beneficiarii Legii 9, care asteapta sa le vina randul pentru a primi banii ce li se cuvin, cei care indeplinesc prevederile Legii 290 mai au de asteptat.
Nici pana la aceasta data nu au fost elaborate normele metodologice in baza carora trebuie acordate despagubirile. Responsabilii de la Bucuresti au solicitat administratiilor locale informatii cu privire la pretul terenului agricol si a celui forestier, pentru a stabili care este cuantumul despagubirilor pe care ar urma sa le primeasca, drept reparatie, beneficiarii legii.