In proza „Timon sau mizantropul”, Lucian din Samosata (scriitor grec, c. 125-c.192 d.H) povesteste o misiune a lui Plutos care, insotit de Hermes, a fost trimis pe pamant pentru a-l reimbogati pe Timon. Dar nu despre misiunea celor doi zei vreau sa scriu, ci despre cum arata Plutos, zeul imbogatitilor. Hai s-o pornim, Plutos – ii spune Hermes, zeul comertului, al drumurilor si al hotilor. Dar ce inseamna asta? Mergi cam schiopatand! Viteazule, stiam ca esti orb, nu si schiop. Plutos avea multe betesuguri si metehne si era urat-urat!, incat Hermes se mira cum de oamenii nu-l vad asa cum este. Nobile prietene – ii spune zeul imbogatitilor – vazul li-i bun, dar nestiinta si ratacirea care stapanesc astazi intreaga lume le-au cam intunecat privirea. Apoi si eu, ca sa nu par prea slut, imi pun o masca impodobita cu aur si pietre scumpe, care infrumuseteaza nespus de mult, si ma imbrac cu haine impiestritate. Hermes se mira, zicand ca totusi oamenii, dupa ce se imbogatesc, ar trebui sa-si dea seama cat de had e zeul imbogatitilor, insa Plutos ii explica: „Cand un om ma intalneste pentru prima oara si-mi deschide usa, primindu-ma la el, o data cu mine patrund – fara ca el sa bage macar de seama – trufia, sminteala, ingamfarea, moliciunea, silnicia, ratacirea si nenumarate alte moravuri. Cu sufletul plin de toate acestea, omul se minuneaza de ceea ce nu e facut sa uimeasca si ravneste la ceea ce ar trebui sa ocoleasca. Ramane cu gura cascata in fata mea – a mea, parintele tuturor scaderilor de care-ti pomenii; scaderi care in timp ce pun stapanire pe sufletul lui, mie-mi slujesc drept straja – si-ar indura orice decat sa cuteze a ma izgoni.
Si ma gandeam… Ba nu, n-am sa scriu ce gandesc eu, il las pe cititor sa reciteasca aceste cuvinte ale lui Plutos, pe care le-am subliniat, si sa cugete singur la uratenia zeului imbogatitilor si, mai ales, cat de scarbavnici sunt inchinatorii acestuia.
