Este aproape inimaginabil ca in patria bluesului american, New Orleans, unde seara de seara intr-o mica sala din cartierul francez isi struneau pianul si trompeta mari artisti ai genului, domnesc acum stapane apa, distrugerea si teroarea. In ansamblul manifestarilor de solidaritate, ce si-au gasit expresie si in tara noastra, se aud si tonuri discordante ale antiamericanilor de profesie care, in cor cu Al-Qaeda, isi manifesta dezolanta satisfactie. Ei nu pierd nici o ocazie de a da glas prejudecatilor lor penibil disimulate: uite ca se intampla si acolo in tara cea mai puternica a lumii, uite ce se petrece daca s-au dus sa-l caute pe Saddam in Irak in loc sa-si vada de ale lor. Si aceasta in zilele cand oficiali si alti cetateni americani si-au gasit timp sa distribuie ajutoare in zone calamitate din tara noastra. Ramase de straja la megafoane de pe vremea cand Ceausescu denunta unilateral clauza natiunii celei mai favorizate de care beneficia Romania cu cateva ore inainte ca SUA sa o retraga drept raspuns pentru situatia drepturilor omului, vocile trecutului nu ezita acum sa incerce a exploata tot ce intalnesc in cale – mortii americani in Irak, mortii din New Orleans, pentru a sugera ca autostrada Bucuresti – Washington ar fi paguboasa. Fac totul pentru a pune sub semnul intrebarii parteneriatul strategic cu Statele Unite. Bat moneda din faptul ca si in tara cea mai puternica din lume se intampla asemenea catastrofe naturale si umane. Vor sa ignore ca si acolo traiesc oameni, poate mai bogati si mai dinamici, dar oameni cu slabiciuni si limite ca toti ceilalti. S-a spus de multe ori ca America este tara tuturor posibilitatilor, dar s-a omis sa se adauge ca una din posibilitati este si catastrofa de orice natura ar fi ea. Uraganul Catrina nu este o tragedie americana, cum se intituleaza romanul lui Dreiser, ci una de dimensiuni umane care depaseste imaginatia literara, provocata de unirea fortelor naturii cu incuria administrativa estompata pana acum de avantul performantelor generale americane, mai ales cele economice. Este evident ca asa cum ochii lumii intregi erau atintiti cu fascinatie spre performantele continentului SUA – economice, sociale, tehnice, stiintifice, literare, cinematografice, tot astfel va fi urmarit cu deosebita atentie modul cum va proceda aceasta tara pentru a iesi din impasul Catrina. Forta ei continentala nu este exprimata doar prin capacitati militare si resurse financiare, dar si prin armata de laureati ai Premiului Nobel, care an de an recolteaza distinctii supreme. Nu stim ce vor face edilii din New Orleans care se mandreau ca pamantul urbei, desi aflat sub nivelul apelor inconjuratoare, are indiguiri ce ii pot asigura existenta orasului si era unicul loc in lume unde in cimitire mormintele nu puteau fi sapate in adancime din cauza panzei freatice, ci construite deasupra pamantului. Mai mult ca sigur ca maestrii populari ai jazzului, care isi cantau bluesurile seara de seara, improvizand fara preget si cu ardoare, vor include suferintele acestei tragedii in cantecele lor, asa cum au facut-o in alte conditii cu Saint Louis Blues si Saint James Infirmary. Melodiile Emmei Barret vor rasuna cu siguranta din nou pe strazile din New Orleans. Asa ii vor face sa taca si pe cei care, in loc de trompete, sufla la noi in megafoanele trecutului bluesurile lor antiamericane, incercand sa dea lectii cu toata forta neputintei lor.
„R.L.”
