Judetul Bistrita-Nasaud va primi, saptamana viitoare, prima transa de bani pentru refacerea infrastructurii din zonele calamitate de pe Valea Tiblesului. Prefectul Szilagyi Ioan a declarat ca este vorba de 20 de miliarde lei vechi din cele 85, care au fost solicitate de autoritatile judetene.
Banii vor fi alocati direct consiliilor locale si nu prin Consiliul Judetean, a carui activitate este blocata de lipsa de cvorum dupa demisiile din functii a 12 membri PD si PNL. Szilagyi a spus ca cei mai multi bani ii va primi comuna Tarlisua.
Este vorba despre o suma de 13 miliarde lei vechi, care este alocata pentru refacerea drumului comunal 38 C Tarlisua – Racatesu, inclusiv a podetelor. Totodata, cu un miliard de lei vechi urmeaza sa inceapa repararea strazilor si a puntilor pietonale, iar cu 3 miliarde lei vechi va fi reparat DC 38 A Tarlisua – Sendroaia si va fi demarata actiunea de consolidare a versantilor. De asemenea, o suma de 2 miliarde lei vechi va fi folosita pentru refacerea DC 38 B Lunca Sateasca – Cireasi – Oarzina, iar un miliard de lei vechi pentru consolidarea DC 38 D Agries – Moliset.
Potrivit prefectului, Guvernul a promis autoritatilor judetene ca vor primi si banii pentru reconstructia a 42 de case si consolidarea altor 38, fiind vorba de o suma de aproximativ 70 de miliarde lei vechi.
Viitura de pe Valea Tiblesului a ucis 13 oameni, a distrus in totalitate 46 de case si a afectat alte 900 de gospodarii.