După decizia lui Mihai Petre de a se retrage din juriul emisiunii „Românii au talent”, de la Pro TV, frumoasa româncă stabilită în Italia a decis că este timpul să se întoarcă acasă. O actriță cu o experiență notabilă în arta spectacolului, pe Alexandra o vom putea vedea în serile de luni și vineri, de la 20.30 în cadrul show-ului de talente.
Alexandra Dinu ne asigură ca la masa juraților, va îmbina empatia cu exigența și că se va folosi de toate cunoștințele acumulate de-a lungul carierei pentru a oferi răspunsurile potrivite și sfaturile necesare pentru concurenții care mai au de învățat.
„Televiziunea a fost prima mea pasiune, dar când am descoperit filmul, am știut că locul meu era acolo. În ultimii ani, am primit numeroase propuneri din televiziune, dar nu am simțit că era nici locul și nici timpul potrivit. Am știut mereu că va veni o zi când voi reveni în televiziune”, a declarat ea.
Discuțiile pentru a se alătura echipei au venit la scurt timp după moartea bunicii sale, care era un fan al formatului: „Atunci când mi s-a propus să dau o probă pentru rolul de jurat în acest show, mi-am zis că este momentul pentru o nouă experiență profesională în viața mea”, ne-a spus actrița. Filmările au fost intense din punct de vedere al emoțiilor:
„Au fost momente trăite cu maximă intensitate, ne-am bucurat, ne-am întristat, am trecut prin tot felul de emoții… Sincer, experiența a fost mult mai intensă decât mi-o imaginam și foarte frumoasă”.
Și pentru că impactul a fost unul pe măsură, vedeta ne-a mărturisit că a fost mereu curioasă să descopere concurenții, Alexandra aflându-se pentru prima oară în cariera sa în rolul de jurat:
„Chiar dacă am avut emoții, am fost curioasă să cunosc fiecare concurent, să îi înțeleg povestea și m-am bucurat să descopăr oameni care nici măcar nu erau conștienți de talentul lor și de ceea ce au oferit pe scenă.”
Ce trebuie să știi despre Alexandra Dinu
· Primul film din cariera sa l-a realizat la 17 ani, era un film al lui Radu Muntean, iar apoi a început să lucreze în televiziune.
· În televiziune – primii pași în 1999 – a fost aleasă pentru emisiunea Trupa DP2 la TVR 2, o emisiune în direct, 4 ore, cu invitați mulți. Apoi a prezentat o emisiune la TVR 1 cu Horia Brenciu și apoi a venit oferta de a prezenta ProMotor la PRO TV. Nu a durat foarte mult pentru că a plecat din țară.
· În italia – primul rol a fost în Don Gnocchi – un rol de suflet pentru ea, era o poveste specială, una reală.
· În 2013, după un rol în seria Rosso San Valentino, a primit oferta din America pentru filmul Final Score cu Pierce Brosnan.
· În 2020 – revine în țară – ca jurat la Românii au talent. Despre revenire: „Discuțiile cu PRO TV despre acest proiect au început în vara anului 2020. Am mai avut discuții și în trecut, însa pentru alte proiecte, despre care nu am considerat în acel moment că mi se potrivesc. Formatul de televiziune “Romanii au talent” mi-a plăcut”.
· La nivel personal, Alexandra Dinu a fost căsătorită în perioada 2001-2003 cu fotbalistul Adrian Mutu. În urma mariajului său, s-a născut un băiețel pe nume Mario. De-a lungul timpului a avut relații stabile, însă niciodată nu s-a mai căsătorit.