FMI a decretat ca leul este subevaluat! Si nu doar cu cateva procente, ci cu vreo 30-40%. Cu alte cuvinte, pe un dolar ar trebui sa se obtina nu 2,70-2,80 lei, ci doar mai putin de 2 lei, iar pe un euro nu 3,5-3,6 lei, ci numai vreo 2,5 lei.
Vasazica, dupa ce, in chiar conceptia FMI, am fost pana nu demult oaia neagra a regiunii, am devenit dintr-o data atat de grozavi incat minunatul nostru leu a ajuns sa spulbere dolarul si euro. Sau, daca o asemenea interpretare nu prea tine, inseamna ca FMI cocheteaza cu nebunia unei monede mai bune decat economia.
In orice caz, avand in vedere sustinerile de pana acum ale FMI in privinta Romaniei, nu FMI este cel mai legitim in a discuta despre subevaluarea leului. Daca nu cumva, ca un fel de cantec de lebada al fostului tutore al Romaniei, FMI plaseaza un picior pe sub masa, acum la despartire, adolescentului ajuns la majorat.
Subevaluarea monedelor tarilor slab dezvoltate constituie, desigur, o realitate. Aceasta subevaluare din raporturile pe baza cursurilor de schimb valutar apare prin comparatie cu raporturile pe baza puterilor efective de cumparare. Mai concret, pe exemplul romanesc, cu un salariu minim de 330 lei se poate trai – evident, sub limitele decentei -, totusi se poate trai o luna in Romania. In schimb, cu echivalentul in euro al unui salariu minim din Romania nu se poate supravietui nici macar cateva zile intr-o tara occidentala. Decalajele intre tarile dezvoltate si cele slab dezvoltate in ce priveste nivelurile PIB-ului pe locuitor sau ale salariului mediu exprimate pe baza cursului de schimb sunt cu mult mai mari decat cele exprimate pe baza puterilor efective de cumparare. Explicatia principala este ca nivelul preturilor, pe ansamblu, este mai mic in tarile slab dezvoltate decat in tarile dezvoltate, aparand o diferenta chiar si in conditiile salariilor mai mici din tarile slab dezvoltate decat cele din tarile dezvoltate. Grosul diferentelor de preturi este in domeniul produselor si serviciilor care nu intra in schimburile economice externe (este vorba indeosebi de servicii pentru populatie si de unele produse alimentare de baza). Pe masura, insa, ce tarile slab dezvoltate intra in circuitul economic international, evident tocmai pe baza dezvoltarii lor, preturile lor interne se „cupleaza” la cele din tarile dezvoltate, „cuplajul” incepand cu preturile la produsele industriale, inclusiv de consum. Serviciile „cupleaza” mai lent, de unde apar si diferentele in nivelurile de ansamblu ale preturilor, ca si, prin consecinta, subevaluarile monedelor tarilor slab dezvoltate.
Ca atare, aderarea Romaniei la Uniunea Europeana este de natura sa antreneze cresteri de preturi pe piata interna in Romania, aceasta crestere urmand sa se produca indeosebi prin sporirea preturilor la servicii, aflate inca la un nivel inferior celor din tarile vest-europene. „Cuplajul” se va produce indeosebi in domeniul cresterilor de preturi la servicii, pentru ca acest „cuplaj” s-a si realizat, de fapt, in privinta preturilor la produsele industriale si chiar si la produsele agricole (in cazul din urma fiind precipitat, in ultimii ani, din cauza pierderilor de teren din partea produselor agroalimentare romanesti pe piata interna si deci a importurilor masive).
Evident, in conditiile unei piete libere, tendintele de egalizare a preturilor sunt obiective, ca si cele de lichidare treptata a diferentelor de evaluare a decalajelor prin prisma puterilor de cumparare si, respectiv, a cursurilor de schimb. Dar orice lichidare precipitata a acestor diferente este extrem de periculoasa pentru ca nu poate fi decat expresia unor procese artificiale. Procesul de lichidare a acestor diferente si deci a subevaluarii monedelor tarilor slab dezvoltate se realizeaza atat prin cresterea nivelului preturilor in tarile slab dezvoltate, cat si prin aprecierea monedelor lor nationale. A forta „cuplajul” prin stimularea aprecierii monedei nationale sau chiar si numai prin crearea unui camp liber pentru aceasta apreciere reprezinta nu doar o imprudenta, ci chiar o inconstienta. Te poti astfel doar bucura pe termen scurt, compromitand insa in mod grav perspectivele pe termen lung.
Bucuriile pe termen scurt pot fi o inflatie mai mica si o crestere a produsului brut sau a salariilor in echivalent valuta, mai pronuntata decat cresterea reala a acestora in moneda nationala. Ambele bucurii sunt artificiale pentru ca nu se raporteaza la castigurile reale de productivitate a muncii. Daca aprecierea monedei nationale nu se face in pas cu castigurile reale de productivitate a muncii, ea nu are acoperire economica, putand crea tensiuni care dupa un timp – mai devreme sau mai tarziu, dar inevitabil – reclama corectii ce pot fi deosebit de grave pentru economie. Cea mai uzuala corectie este cea din conturile externe pentru ca acolo se concentreaza in principal efectele unei aprecieri fortate a monedei nationale, care duce la stimularea importurilor si, dimpotriva, la descurajarea si chiar oprimarea exporturilor. Deficitele externe prea mari devin la un moment dat nefinantabile si explozia economica nu mai poate fi evitata.
Nu s-ar putea ca FMI sa nu stie toate acestea. Dupa ce deja leul s-a apreciat fabulos atat fata de euro, cat si fata de dolar – cunoscand cea mai mare apreciere dintre monedele tarilor din regiune -, a veni, cum face FMI, sa spui ca leul mai are un potential de apreciere de inca 30-40%, chiar daca sub forma de evaluari ale unor experti, si nu ale Consiliului Director, este extrem de periculos, nefacandu-se altceva decat sa se dea apa la moara celor care, in Romania, incearca prin aprecierea monedei nationale sa castige capital politic sau imagine pe seama amanetarii viitorului economiei.
