Dupa ce luni seara, in sedinta coalitiei, liberalii si udemeristii s-au lasat convinsi sa nu mai faca opozitie in Parlament in fata proiectelor Monicai Macovei privind reforma justitiei, ieri ministrul a putut rasufla usurat, inregistrand in sfarsit o mica victorie, desi sub forma unui compromis. Codul de Procedura Penala si Codul Penal au fost adoptate de Camera Deputatilor dupa trei saptamani de dezbateri si dupa ce Comisia juridica (unde s-au coalizat PSD, PNL, UDMR, PRM impotriva Monicai Macovei) facuse textele "ferfenita”. In prezenta Monicai Macovei Codul de Procedura Penala a fost adoptat cu 236 voturi pentru, 25 contra si 4 abtineri. Textul legii a fost modificat totusi, astfel incat, contrar propunerii ministrului Justitiei, SRI ramane in continuare institutia care gestioneaza interceptarea telefoanelor, iar mandatul de interceptare poate fi dat pe o perioada de 120 de zile, si nu de 180 de zile, cum propusese Monica Macovei. Celalalt punct de disputa intre ministru si deputati referitor la durata interceptarii fara mandat s-a transat printr-un compromis. Monica Macovei propusese ca aceasta durata sa fie de trei zile, Comisia juridica propusese sa fie de 24 de ore, iar ieri, in plen, dupa negocieri, s-a ajuns la 48 de ore durata maxima pentru interceptare sau urmarire video fara mandat de la judecator. Ministrul Justitiei a explicat de la microfonul Camerei ca dupa expirarea acestui termen judecatorul suspenda interceptarea, iar probele audio sau video vor fi distruse. Codul Penal a fost adoptat cu 231 de voturi pentru si 25 impotriva. Saptamana trecuta, la dezbaterile din Comisia juridica Monica Macovei cazuse de acord cu deputatii ca printr-un amendament sa prelungeasca intrarea in vigoare a Codului Penal, elaborat de fostul ministru al Justitiei Rodica Stanoiu, de la 1 septembrie pana la 31 decembrie. Ieri insa tot Monica Macovei a renuntat la acest amendament astfel incat incepand de la 1 septembrie Codul va intra in vigoare, fapt care face ca actuala modificare a Codului Penal adoptata ieri de Camera sa fie functionala doar aproximativ o luna, urmand ca, probabil, Codul Penal al Rodicai Stanoiu sa fie ulterior abrogat sau sa se vina in Parlament cu un nou proiect de modificare.
Ministrul Justitiei s-a declarat multumit de rezultatul dezbaterilor parlamentare. "Sunt multumita in ideea ca s-au votat amendamentele pe care si eu le-am acceptat, la care si eu initial am spus nu, dar pe baza unei negocieri in final sunt multumita. Acel cod adoptat in 2004 (promovat de Rodica Stanoiu – n.n.) a ramas sa intre in vigoare la 1 septembrie si Guvernul va actiona in consecinta. Deci se poate rezolva, asa cum s-a rezolvat si prima oara amanarea. El nu poate fi aplicat in acest moment. De la practicieni am primit foarte multe semnale, scrisori ca el nu poate sa intre in vigoare. Se poate veni cu o ordonanta sau vom gasi alta solutie. Cand o sa iau o decizie cu privire la actualul cod o sa v-o comunic”, a declarat Monica Macovei. Aceasta intentioneaza sa propuna propriul proiect de Cod Penal, spunand ca probabil acest nou text va contine si prevederi din Codul Penal initiat de Rodica Stanoiu. In ceea ce priveste modificarile adoptate ieri, afirma ca printre acestea se numara introducerea raspunderii penale a persoanei juridice, precum si abrogarea insultei si calomniei ca infractiuni. "Codul Penal va intra in vigoare in 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial, cu exceptia capitolului privind raspunderea penala a persoanelor juridice, care va intra in vigoare in 90 de zile, ca sa aiba timp persoanele juridice, firmele, companiile sa faca fata acestei noi prevederi”, a mai explicat ministrul Justitiei.