Procesul de coruptie intentat de PNA fostului adjunct al sefului Inspectoratului de Politie al Judetului Mures, comisarul-sef Adrian Pop, a fost din nou amanat. La termenul de ieri, magistratii de la Curtea de Apel Targu-Mures nu au reusit sa audieze decat doi din cei patru martori si au dispus pentru termenul urmator citarea cu mandat de aducere a chestorului Vasile Cotoara, fostul comandant al institutiei, iesit la pensie, care nu s-a prezentat la termenul de ieri, invocand faptul ca nu ii permite serviciul, el ocupandu-se acum de afaceri.
Presedintele completului, magistratul Mihaela Cretu, a subliniat faptul ca mandatul de aducere trebuie executat deoarece chestorului i s-a pus in vedere la termenul anterior ca prezenta sa in sala de judecata este obligatorie pentru solutionarea cauzei.
In ceea ce priveste declaratiile celor doi martori audiati, respectiv comisarul-sef Dan Eugen, prim-adjunct al sefului IPJ, si Vasile Tohanean, seful Serviciului Judiciar cadrul institutiei, acestea au fost favorabile inculpatului. Primul a declarat ca Adrian Pop i-ar fi spus atat lui, cat si lui Vasile Cotoara ca PNA face presiuni asupra sa. „Intr-o discutie avuta in biroul inspectorului-sef Cotoara, ne-a relatat mie si acestuia ca PNA-ul i-a sugerat sa faca plangeri impotriva noastra si a lui Oltean Emilian (nepotul lui Cotoara, seful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ – n.r.)”, a spus Dan Eugen.