6 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialBatalie pentru terenurile Ecosid Hunedoara

Batalie pentru terenurile Ecosid Hunedoara

Terenurile care apartin Ecosid Hunedoara, firma desprinsa din fostul combinat siderurgic, constituie obiectul unei dispute intre Consiliul Local Hunedoara si un grup de afaceristi din judetul Hunedoara. Problema a ajuns pana in Parlament, dupa ce un senator de Hunedoara a decis sa transeze conflictul, insa proiectul de hotarare de guvern a fost blocat.

Disputa pentru 220 de hectare

In disputa se afla, in principal, un teren de circa 220 de hectare, extrem de atractiv dupa ce va fi ecologizat, in conditiile in care municipiul Hunedoara nu prea detine terenuri libere pentru potentialii investitori. Aceasta parcela se afla situata chiar la intrarea in Hunedoara, pe malul raului Cerna, in imediata vecinatate a locului unde a inceput amenajarea parcului industrial, adica intr-o zona extrem de buna. Potrivit declaratiilor senatorului PNL Viorel Arion, atras de acest teren ar fi un grup de interese al PSD, care incearca sa intre in posesia lui la un pret foarte mic. La fel de interesat de preluarea lui este insa si Consiliul Local Hunedoara, care inca din vara anului trecut a emis o hotarare in acest sens. Viorel Arion precizeaza ca, personal, s-a dus la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, impreuna cu primarul Hunedoarei, Nicolae Schiau, si, ulterior, a fost formulat un proiect de hotarare de guvern, care insa a fost blocat in Parlament. Ecosid este o firma desprinsa din fostul combinat siderurgic de la Hunedoara inainte de privatizarea acestuia, care a preluat de fapt perimetrul vechilor furnale, inchise in 1999. Pe acest teren se afla ruine si o parte a utilajelor de la fostul flux primar al combinatului siderurgic.

Teren contra datorii

Oficialii spun ca s-au inteles, la nivel declarativ, cu factorii responsabili sa preia societatea Ecosid in contul unor datorii la bugetul local ale Siderugica. De fapt, AVAS a anulat toate datoriile pe care fostul combinat le avea la bugetul de stat si urma ca si CL Hunedoara sa stearga datoriile Siderurgica, in valoare de circa 130 de miliarde de lei, pentru ca societatea sa fie mai usor administrata si dezvoltata de actualul proprietar. In vara anului trecut, dupa ce au dezbatut problema, consilierii locali din municipiul de pe Cerna au decis sa preia pachetul majoritar la Ecosid in contul a 100 de miliarde de lei din datorie. Cu tot cu promisiuni, dupa mai bine de un an de cand incearca sa rezolve problema si la aproape un an de la emiterea hotararii de consiliu local privind tranzactia, Primaria Hunedoara tot nu se poate considera actionarul principal al Ecosid, din cauza ca in Parlament proiectul de hotarare de guvern nu a trecut. Viorel Arion spune ca s-au opus parlamentarii fostei puteri, iar reprezentantii PPRM au cerut retrimiterea proiectului la comisii, pe motiv ca „asa a spus domnul Funar”. De precizat ca CL Hunedoara intentioneaza sa extinda pe respectivul teren actualul parc industrial, care este prea mic comparativ cu necesitatile, iar, daca nu se va apuca de lucru, ar putea pierde o finantare externa de 8 milioane de euro, din care 5 milioane de euro nerambursabili.

Cele mai citite

Emisiile de CO2 asociate AI ar putea crește de peste 10 ori până în 2030 fără inovații energetice și tehnologice

Adoptarea pe scară largă a hardware-ului pentru Inteligență Artificială (AI) în centrele de date, fără implementarea unor soluții inovatoare în domeniul energetic și tehnologic,...

Proiectul Human Cell Atlas, un fel de Google Maps pentru biologia celulară

Proiectul Human Cell Atlas (Atlasul Celulei Umane) reprezintă un efort științific global de cartografiere a miliardelor de celule din corpul uman, cu scopul de...

Ciprian Ciucu: Eu aş fi organizat acest referendum în primăvară, decuplat de dezbaterile sterile, electorale

Referendumul local este util, pentru că presupune o discuţie despre creşterea coerenţei administrative, însă momentul organizării sale, simultan cu primul tur al scrutinului prezidenţial...
Ultima oră
Pe aceeași temă