4.4 C
București
luni, 4 noiembrie 2024
AcasăSpecialLiderii Aliantei iau in colimator directorii de institutii

Liderii Aliantei iau in colimator directorii de institutii

„In urmatoarele doua saptamani fiecare organizatie judeteana a Partidului Democrat si Partidului National Liberal isi va analiza propriii directori pe care si i-a propus la institutiile deconcentrate, urmand ca in ultima saptamana a acestei luni sa luam masurile ce se impun din punct de vedere politic. Nu suntem organisme administrative care pot impune masuri, dar din punct de vedere politic cred ca putem emite propuneri”. Declaratia aceasta a fost facuta de liderul PD, filiala Botosani, Radu Dragus, intr-o conferinta extraordinara a Aliantei D.A., dupa ce prefectul judetului, Cristian Roman, a declarat la sfarsitul anului trecut ca nu exclude chiar producerea unor schimbari la nivelul institutiilor deconcentrate in cazul directorilor numiti de Alianta D.A. anul trecut. Liderul democrat Radu Dragus a tinut sa precizeze insa ca obiectivul Aliantei in acest sens nu consta in schimbarea acestora, ci intr-o mai buna functionare a institutiilor statului prin luarea unor masuri. Aceeasi idee a fost sustinuta de liderul liberal, Mihai Tabuleac, care a precizat ca analiza care va avea loc in cadrul Aliantei D.A. la nivel local este fireasca: „E normal, ca lideri politici ce suntem, sa ne asumam raspunderea pentru membrii pe care i-am propus pentru a ocupa functii in deconcentrate si e normal sa ne dorim sa fie mai buna. Avem suficiente elemente sa ne motiveze sa monitorizam cu mai mare cruzime responsabilitatile ce le revin sefilor de institutii”, a declarat liderul liberal Mihai Tabuleac.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă