În sensul că mai sunt şi azi firme care aşteaptă bani pe care i-au cheltuit şi pe care trebuiau să-i tragă de mult timp, iar plăţile întârzie. La fel se vor petrece lucrurile şi cu Start-up Nation 2018, despre care am prevestit anterior că va fi Start-up Nation 2019 şi exact aşa au stat lucrurile, pentru că înscrierile au luat sfârşit în urmă cu câteva zile.
Problema care se pune acum este dacă până la urmă anul acesta vor fi bani pentru începerea afacerilor de către toţi cei 13.005 aplicanţi câştigători. Pentru că, conform Bugetului de stat, aşa cum este el în acest moment, numai banii pentru primele 2.200 de proiecte vor fi daţi anul acesta.
O a doua defecţiune constructivă este că, din cauza felului cum a fost concepută grila de criterii, toţi cei 13.005 aplicanţi câştigători au punctajul maxim posibil de 100 de puncte. În sine, acesta este un defect.
O problemă de egalitate de şanse şi nediscriminare este că aplicanţii din regiunile cele mai dezvoltate ale ţării – Bucureşti, Ilfov şi Cluj – au fost penalizaţi din start cu 15 puncte, deci nu au avut anul acesta nici o şansă să fie printre câştigătorii concursului de finanţare Start-up Nation.
Şi departajarea (foarte importantă în context) a aplicanţilor la punctaj egal este puţin ad absurdum. Ultimul criteriu de departajare îl reprezintă… data şi ora înscrierii în program. Carevasăzică, dacă eşti mai repede de mână, ai un business mai competitiv? Greu de crezut.
Dar, dacă 10 dintre multe shaormerii-aplicanţi sunt departajate prin data de aplicare în cursul unei zile, înseamnă că prima va face cea mai bună shaorma? La fel de greu de crezut.
Cel mai ciudat este însă că eşti avantajat… dacă 60% dintre cei 44.000 de euro sunt investiţi în utilaje şi echipamente! Dar, dacă afacerea are nevoie de aceşti bani în salarii şi chirii, şi nu în utilaje şi echipamente atât de scumpe, ce ne facem?
Oricum, este clar că, fie şi dacă ai numai doi salariaţi, banii rămaşi, sub 20.000 de euro, nu ajung pentru asigurarea fondului de salarii pentru toţi anii în care trebuie să menţii business-ul, aşa că te poţi trezi că statul te execută dacă intri în imposibilitate de plăţi la fondul de salarii.
Cunoaştem destui aplicanţi care s-au plâns că afacerile lor nu au nevoie de utilaje şi echipamente de 26.400 de euro şi, pentru a nu pierde punctaj, au fost nevoiţi să cumpere coşuri de gunoi de 1.200 de lei, ori cele mai scumpe echipamente din domeniul lor, ori laptopuri valoric mult peste ce au ei nevoie.
O situaţie de domeniul absurdului a fost cea în care un aplicant, ca să consume 26.400 de euro, a fost obligat să-şi completeze diferenţa nebugetată prin achiziţia unui SUV românesc de ultimă generaţie!
Chestiunea de fond, în speţă, ce a caracterizat şi ediţia 2017 a programului acesta de minimis, este însă alta şi este cu adevărat foarte importantă, ba chiar esenţială: lipsa riscului privat.
Cine porneşte un business nu se căleşte în acesta, învăţând cum să-l facă, dacă primeşte banii moca de la stat. Cel puţin o cofinanţare privată trebuie să existe, altfel nu se poate. Dacă această cofinanţare privată nu aparţine aplicantului, adică acesta nu are banii necesari – lucru care nu este de preferat, statul ar trebui să apeleze la mediul de business ca partener în program.
O soluţie ar fi ca un grup de business angels să aibă posibilitatea să completeze, dacă doreşte, cofinanţarea necesară pentru aplicanţii pe care doreşte să-i sprijine.
Spunem toate acestea pentru că, pe de o parte, înţelegem dorinţa Guvernului de a sprijini afacerile din zonele defavorizate, dar nu prea înţelegem la ce folosesc industriile creative, de exemplu, în Vaslui sau Botoşani, ori în Tulcea, printre lipoveni. Care, săracii, sunt deocamdată cu luntrea, prin Deltă şi, ca să se ocupe cu industrii creative, înainte la ei trebuie să ajungă nişte infrastructură.
Ministerul pentru IMM-uri ar trebui să elucideze aceste mistere.
