3.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiPeste 1000 de garaje din Arad vor fi demolate anul acesta

Peste 1000 de garaje din Arad vor fi demolate anul acesta

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău, a declarat, marţi, pentru Agerpres, că în cadrul proiectului de „regenerare urbană”, început în vara anului trecut, au fost demolate deja aproape 1500 de garaje din cartierele de blocuri, iar anul acesta ar urma să mai fie demolate peste 1.000.

„Pentru a putea fi demarat proiectul de regenerare urbană a spaţiului dintre blocurile din cartierele municipiului, a fost absolut necesară dărâmarea garajelor ridicate pe domeniul public al municipiului. Toate aceste construcţii din tablă, unele improvizate, altele nu, urmează să fie puse la pământ până în 2020, iar spaţiul pe care l-au ocupat va fi reamenajat. Anul acesta urmează să fie demolate 1.050 de garaje”, a declarat Cotrău.

În total, municipalitatea va elibera spaţiile ocupate de 6.000 de garaje metalice aflate în cele mai mari cartiere, până la finele anului viitor.

Proprietarii sunt somaţi să-şi demonteze singuri construcţiile şi să readucă terenul la starea iniţială, în caz contrar lucrările fiind făcute de municipalitate, care va recupera costurile de la proprietari.

Proiectul de reamenajare a spaţiilor dintre blocuri prevede ample lucrări în cartierele Micălaca, Alfa, Vlaicu, Centru şi Confecţii. Aici sunt construite opt parcări supraterane ce vor oferi 8.000 de locuri, dar şi parcări la nivelul solului, în timp ce restul spaţiilor rămase libere vor fi amenajate ca zone verzi sau locuri de joacă.

Investiţiile totale anunţate de municipaltatea arădeană în acest proiect se ridică la 50 de milioane de euro în perioada 2018-2020.

Cele mai citite

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...

Austria: „Liber” pentru anchetarea liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl

Parlamentul austriac a aprobat miercuri ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, la cererea Parchetului, care doreşte să-l ancheteze pentru o presupusă mărturie...

Christopher Wray, directorul FBI, va demisiona înainte de învestirea lui Trump din 20 ianuarie

Christopher Wray, directorul poliţiei federale americane (FBI), pe care Donald Trump doreşte să-l înlocuiască cu un loial, a anunţat miercuri că va demisiona în...
Ultima oră
Pe aceeași temă