– Turism si transport alternativ
Politicienii cocheteaza cu redeschiderea lucrarilor la Canalul Bucuresti-Dunare. Ce-i drept, pe o ruta ocolitoare. Prin Glina. Parlamentarii PSD, PRM, PC, PD si minoritatile nationale au votat o lege cu bataie lunga, in care si-au prezentat optiunile asupra modului in care ar trebui sa fie amenajat teritoriul national in urmatorii 50 de ani. Ele se regasesc in Legea nr. 363, promulgata pe 21 septembrie 2006. Acolo este prevazuta si construirea unui port la Glina. Liberalii – toti – au votat impotriva legii, in ansamblul ei.
Aflat in stadiu de proiect neterminat, Canalul Dunare-Bucuresti a fost planuit in timpul regimul comunist, in 1984, dar dupa 1989 lucrarile au fost stopate. Partea de canal deja realizata reprezinta aproximativ 70 la suta din intregul proiect. In prezent se afla in paragina. Pe suprafata comunei Glina exista deja intentia unei statii de epurare pentru Bucuresti, ridicate in 1985, care facea parte din proiectul Canalului Dunare-Bucuresti. Dupa '89, a fost lasata intr-o stare avansata de degradare, si acest proiect fiind sistat. Viceprimarul Razvan Murgeanu (PD), unul dintre cei care a lucrat ca inginer la Canalul Bucuresti-Dunare, considera ca sunt sanse ca proiectul canalului sa fie reluat in anii viitori.
Dambovita este depasita
Din 1998, cativa parlamentari PDSR, USD-PD si PRM au incercat, fara succes, sa redeschida capitolul terminarii lucrarilor la Canalul Bucuresti-Dunare. Parlamentarii au aratat ca „necesitatea unui canal care sa uneasca Bucurestiul cu Dunarea apare din anul 1860, cand Cuza a inceput primele actiuni in acest sens. Toate marile capitale au un emisar de asemenea dimensiuni”. Insistenta alesilor s-a bazat atunci pe concluzia ca „Dambovita este depasita. Deja, panza de apa subterana a capitalei este infiltrata cu noxe. Avem probleme grele”.
Este prea costisitor
Oponentii finalizarii canalului aduc ca argumente costurile ridicate (400 milioane de dolari, estimare din 1997) si impactul ecologic negativ. De asemenea, unii considera acest proiect imoral, ca pe o mostenire nefericita a regimului comunist. Sustinatorii proiectului sunt de parere ca finalizarea canalului ar micsora semnificativ costurile si ar usura transportul de marfa intre Marea Neagra-Constanta si Bucuresti.
Proiect controversat
Propuneri pentru construirea Canalului Dunare-Marea Neagra au aparut in perioada interbelica, dar planurile s-au concretizat in timpul regimului comunist. Constructia a inceput in 1949, multi dintre muncitori fiind prizonieri politici din inchisorile comuniste. Lucrarile au fost sistate in 1955, reluate in 1975, canalul fiind terminat si inaugurat la 26 mai 1984. Investitia s-a ridicat la aproximativ 2 miliarde de dolari. Exploatarea canalului aduce insa venituri anuale nerentabile, anul 2005 fiind primul care a trecut drept unul de varf in transportul marfurilor. Se sustine ca incheierea lucrarilor ar fi necesara si datorita faptului ca Dunare-Marea Neagra este al treilea coridor de transport paneuropean care traverseaza Romania, dupa coridoarele IV si IX.
Turismul l-ar face rentabil
Chiar daca asta ar fi o idee nastrusnica, chiar aberanta, un port in apropierea Bucurestiului care sa poata face legatura la Dunare ar fi bun pentru turism, sustine deputatul liberal Gabriel Zamfirescu. „Populatia de la Dunare nu are alternativa economica”, spune Zamfirescu, adaugand: „Bucurestiul ar putea fi principalul furnizor de turisti pentru aceasta zona si unul dintre principalele puncte de atractie. Alt trafic ai avea pe Dunare in momentul in care Bucurestiul ar fi conectat la circuitele turistice pe cale navigabila. Sunt unul dintre aceia care sustin ca cei 1.000 de km si ceva de Dunare, plus Delta si Marea Neagra pot reprezenta o oportunitate pentru dezvoltarea turismului in Romania”.
