11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiOrban: Săptămâna viitoare vom sesiza Comisia de la Veneţia în privinţa OUG...

Orban: Săptămâna viitoare vom sesiza Comisia de la Veneţia în privinţa OUG pe legile justiţiei

„Am anunţat că pregătim sesizarea Comisiei de la Veneţia, atât pe această nouă OUG, cât şi pe OUG 90 şi 92, care au fost emise în dispreţul recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Sesizarea Comisiei de la Veneţia o vom realiza prin intermediul APCE, mergând pe aceeaşi procedură prin care am reuşit sesizarea Comisiei de la Veneţia şi pe legile justiţiei, şi pe Codul Penal şi pe Codul de Procedură Penală. Această nouă Ordonanţă reprezintă o sfidare la adresa fiecărui cetăţean român, reprezintă o sfidare la adresa partenerilor noştri de la nivelul UE”, a declarat Ludovic Orban.

Liderul PNL a precizat că, cel târziu până luni, liberalii vor adopta documentul de sesizare, iar săptămâna viitoare vor formaliza demersurile la nivelul APCE.

„Evident că am solicitat Avocatului Poporului să ridice excepţii de neconstituţionalitate. O facem pentru că, repet, suntem obligaţi să o facem pentru că Avocatul Poporului este singura instituţie din România care poate să declanşeze controlul de constituţionalitate prealabil în cazul OUG. Poate se trezeşte Ciorbea sau poate e plecat Ciorbea în concediu şi se trezeşte un adjunct al Avocatului Poporului care să facă ceea ce este constituţional şi legal”, a mai spus Orban.

El a menţionat că PNL a reluat şi demersul de demitere a lui Victor Ciorbea în Parlament.

„Încercăm şi această procedură pentru a scăpa odată de acest, nici măcar avocat nu pot să-l numesc, această slugă a puterii care acţionează împotriva cetăţeanului român, deşi cadrul constituţional şi legal trebuie să îl oblige să acţioneze în interesul cetăţenilor români, şi nu împotriva cetăţenilor români”, a adăugat liderul PNL.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă