Sanse si drame

Am auzit de nenumarate ori din gura politicienilor de toate culorile asertiunea potrivit careia plecarea catorva milioane de romani la munca in vestul Europei este un fapt pozitiv, im-bucurator chiar. Exponenti de frunte ai cabinetului Nastase isi faceau un titlu de glorie din fap-tul ca, prin obtinerea eliminarii obligativitatii vizelor de calatorie in Spatiul Schengen, au facilitat acest exod.
Sigur, pe moment, au fost rezolvate probleme sociale grave in Moldova sau Maramures, unde localitati intregi au mai ramas populate doar de batrani si copii. Mai mult, sume importante in euro au intrat in tara, imbogatind transportatorii de persoane si de marfuri, comerciantii de materiale de constructii sau de aparatura electrocasnica.
In economie insa, exodul fortei de munca a produs nu numai efecte pozitive: explozia importurilor se datoreaza in mare masura si cererii de pe piata interna, generata de banii celor care muncesc temporar in strainatate.
O calatorie prin Italia iti releva amploarea fenomenului. La tot pasul intalnesti romani, fie de dincoace, fie de dincolo de Prut: camerista de la hotelul „Florentin” e din Pascani, chelnerita de la restaurantul venetian e din Chisinau, iar femeia langa care gasesti loc in trenul care te duce in rezervatia Cinque Terre e din Maramures. Iar in parcul central din Verona, un grup de batrani imobilizati in scaune cu rotile asista absenti la taclalele femeilor intre doua varste care i-au adus acolo, discutii din care nu inteleg oricum nimic, fiindca se poarta in dulcele grai moldovenesc.
Pentru toti acesti romani munca in gospodariile, fermele sau santierele italiene a reprezentat unica sansa de a scapa de saracie si de un viitor lipsit de orice perspective. Cei mai multi s-au descurcat pe cont propriu, fara intermedierea autoritatilor competente din tara.
Toti se plang si spera sa-si incheie cat mai repede aventura printre straini. Dar, an de an, dupa concediu se intorc de unde au plecat. Chiar daca si-au construit acasa case isi dau seama ca aici nu au alternative. Asa ca pleaca, promitandu-le copiilor ramasi cu bunicii ca anul acesta va fi ultimul al despartirii. La fel au facut anul trecut si acum doi ani…
Pentru moment Statul Roman a scapat de o grija. Ramane de vazut cum va face fata peste ani provocarilor generate de indiferenta sa de acum. Din fericire, banatenii nu prea se inghesuie sa-si paraseasca lo-curile natale…