7.2 C
București
sâmbătă, 25 ianuarie 2025
AcasăEconomieEconomie internăTransparență salarială obligatorie din 2026: Candidații vor cunoaște salariile înainte de interviu

Transparență salarială obligatorie din 2026: Candidații vor cunoaște salariile înainte de interviu

Începând de anul viitor, candidații care își caută un loc de muncă în România vor avea acces la informații clare despre salarii încă din faza de recrutare.

Conform noilor reguli impuse de o directivă europeană, angajatorii vor fi obligați să precizeze salariul de pornire sau intervalul de salarizare fie în anunțul de angajare, fie înainte de interviu.

După angajare, lucrătorii vor putea solicita informații despre nivelurile medii de salarii ale colegilor care ocupă posturi similare, defalcate în funcție de gen.

Astfel, salariile nu vor mai fi confidențiale, iar companiile vor trebui să demonstreze că nu există diferențe de remunerare între femei și bărbați cu aceleași responsabilități.

Impactul transparenței: mai multe aplicări pentru anunțurile cu salarii afișate

Ana Călugăru, reprezentant al unei platforme de recrutare, explică:

„Anunțurile care au salariul afișat primesc cu 40% mai multe aplicări decât celelalte. Acest tip de transparență îi face pe candidați să aibă mai multă încredere într-un angajator. Pe măsură ce vedem joburi adresate celor cu mai multă experiență, nivelul de transparență scade.”

De asemenea, angajatorii nu vor mai avea voie să întrebe candidații ce salarii au avut anterior, eliminând astfel o practică considerată discriminatorie.

Obligații suplimentare pentru companiile mari

Organizațiile cu peste 250 de angajați vor fi obligate să raporteze anual către autorități date privind diferențele salariale între femei și bărbați. Dacă discrepanțele depășesc 5% și nu sunt justificate, companiile vor trebui să ia măsuri corective sau să riște sancțiuni.

În pofida provocărilor, România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește egalitatea salarială între femei și bărbați.

Potrivit datelor, decalajul salarial în țara noastră este de doar 3,6%, comparativ cu media UE de 13%. Cu toate acestea, în anumite sectoare, discrepanțele sunt semnificative.

Noile măsuri urmăresc reducerea discriminărilor și promovarea unui mediu de lucru mai transparent.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Horoscop 25 ianuarie 2025. Vibrații speciale pentru fiecare zodie

Horoscop 25 ianuarie 2025. Ziua de sâmbătă aduce vibrații speciale pentru fiecare zodie, cu accente puternice pe relații, intuiție și echilibru emoțional. Fiecare semn...

24 Ianuarie: Mesajele liderilor politici despre Unirea Principatelor și unitatea națională

Liderii politici au transmis mesaje speciale în ziua în care sărbătorim Unirea Mică, pe 24 ianuarie. Iată ce au spus Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu...

Sebastian Stan și David Popovici s-au întâlnit. „Made in Romania”

David Popovici, campionul român la înot, a împărtășit cu fanii săi un moment special pe rețelele sociale, postând o fotografie alături de actorul american...
Ultima oră
Pe aceeași temă