Rusia este pregătită pentru un dialog egal cu Statele Unite și așteaptă semnale din partea Washingtonului, însă acestea nu au fost încă primite, a declarat joi purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov.
„Urmărim cu mare atenție, bineînțeles, întreaga retorică și toate declarațiile. Înregistrăm cu atenție fiecare nuanță și rămânem pregătiți pentru dialog. Președintele (Vladimir) Putin a vorbit de mai multe ori despre aceasta. Ne dorim un dialog egal, bazat pe respect reciproc – un dialog care a avut loc anterior între doi președinți, în timpul primului mandat al lui Trump. Așteptăm semnale, însă acestea nu au sosit încă”, a declarat Peskov, potrivit France 24.
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat miercuri Rusia şi ”alte ţări participante” că va impune tarife, taxe vamale şi sancţiuni asupra tuturor produselor vândute de ele Statelor Unite dacă nu se ajunge în curând la un acord privind încheierea războiului din Ucraina. Peskov a amintit Trump a fost, în primul său mandat, un susținător al sancțiunilor împotriva Rusiei, însă a subliniat că acțiunile neprietenoase împotriva Moscovei vor avea urmări.
Noul lider de la Casa Albă a mai afirmat că Statele Unite vor „lua în considerare” continuarea ajutorului militar pentru Kiev, care s-a ridicat la zeci de miliarde de dolari de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022. Cu o zi înainte, Trump făcuse presiuni, spunând că Rusia se îndreaptă spre dezastru dacă refuză să negocieze şi să încheie un acord de încetare a focului sau de pace cu Ucraina.
SUA au impus deja mai multe pachete de sancţiuni şi embargouri asupra importurilor din Rusia, care s-au redus considerabil, ajungând de la 4,3 miliarde de dolari în ianuarie-noiembrie 2023 la 2,9 miliarde în aceeaşi perioadă anul trecut. Printre produsele importate de SUA din Rusia se numără în special îngrăşămintele şi metalele.
Ce spune Peskov despre declaraţiile lui Trump despre URSS
Referitor la declarațiile lui Trump despre rolul Uniunii Sovietice în înfrângerea Germaniei naziste, Peskov a subliniat că Moscova nu este de acord cu afirmațiile acestuia. Trump a spus că Rusia „a ajutat Statele Unite” să câștige al Doilea Război Mondial, menționând că Uniunea Sovietică a pierdut aproape 60 de milioane de vieți în acest proces. Conform datelor oficiale, însă, Uniunea Sovietică a pierdut aproximativ 27 de milioane de oameni în timpul Marelui Război Patriotic.
Peskov a adăugat că Statele Unite au primit plăți pentru programul Lend-Lease, care a fost finalizat doar sub conducerea lui Vladimir Putin. El a subliniat că Uniunea Sovietică a plătit cel mai mare preț în lupta împotriva fascismului. „Războiul, teatrul operațiunilor militare și zecile de milioane de victime au fost făcute pe un alt continent decât America”, a declarat Peskov.
Donald Trump amenință Rusia cu sancțiuni economice severe, dacă Putin nu pune capăt războiului din Ucraina
Donald Trump, în primele zile ale celui de-al doilea mandat prezidențial, a amenințat Rusia cu sancțiuni economice severe și tarife comerciale dacă președintele Vladimir Putin nu pune capăt războiului din Ucraina.
Donald Trump îl amenință pe Vladimir Putin
Într-un mesaj postat pe rețeaua de socializare Truth Social, Donald Trump a subliniat că acest conflict, început în februarie 2022, nu ar fi avut loc dacă el ar fi fost președinte.
Acesta a cerut în mod direct Rusiei să ajungă la un acord de pace cât mai curând, afirmând că „nicio altă viață nu ar trebui pierdută.”
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!