2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăPoliticăRăzboi politic pe bugetul de stat

Război politic pe bugetul de stat

Premieră în politica românească: pentru prima dată președintele României a contestat proiectul legii bugetului de stat la Curtea Constituțională (CCR).

Președintele Klaus Iohannis susține, în sesizarea transmisă, vineri, CCR pe legea bugetului pe 2019, că guvernul a încălcat legea finanțelor publice, pe cea a responsabilității fiscal-bugetare și tratate ale UE. Printre altele, șeful statului menționează faptul că ”se încalcă drepturile persoanelor care au nevoie de asistență socială”. Stabilirea obligației autorităților administrației publice locale de a suporta din veniturile proprii cheltuielile privind sistemul de protecție a copilului și a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, fără alocarea resurselor aferente unui astfel de transfer de competență administrativă ”încalcă principiul descentralizării, așa cum acesta este definit în legea sa cadru”, se menționează în sesizare. ”În lipsa unor fonduri suficiente de la bugetele locale pentru a acoperi finanțarea sistemului de protecție a copilului și a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, măsurile de protecție socială devin inaplicabile, afectând în mod direct drepturile fundamentale ale persoanelor îndreptățite să beneficieze de astfel de măsuri, arată președintele”, consideră șeful statului.

 

Criticile președintelui

Șeful statului menționează în sesizare că Parlamentul a aprobat 54 de amendamente,dar potrivit legii înainte de adoptarea bugetului de stat pe anul 2019, Consiliul Fiscal trebuia să emită o opinie cu privire la toate amendamentele admise pe parcursul dezbaterilor parlamentare. Șeful statului explică și de ce consideră că premierul și ministrul de Finanțe nu au respectat legea responsabilității fiscal-bugetare. Potrivit legii, până la 31 iulie Ministerul Finanțelor trebuia să înainteze Guvernului strategia fiscal-bugetară pe următorii trei ani și să prezinte Parlamentului o declarație de răspundere.

Potrivit sesizării depuse la CCR, ”adoptarea Legii bugetului de stat pe anul 2019 s-a realizat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor amintite din Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul uniunii economice și monetare”.  Potrivit sesizării ”previziunile Guvernului au ignorat evoluțiile la nivelul economiei mondiale și europene”.

Pe de altă parte, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că guvernarea PSD a eşuat, nu guvernează pentru români, ci pentru Dragnea, iar bugetul pe 2019 este „bugetul ruşinii naţionale”, care nu doar că pune în pericol economia naţională, dar are aspecte clare de neconstituţionalitate. Preşedintele a anunţat că va sesiza CCR în privinţa bugetului.

 

Replică dură a PSD

În schimb, PSD susţine că preşedintele Klaus Iohannis minte în tot ceea ce a afirmat despre bugetul de stat pe 2019, pe care a refuzat să-l promulge, anunţând că sesizează Curtea Constituţională, în opinia social-democraţilor, motivul real al nemulţumirii şefului statului fiind acela că că PSD ”a tăiat bani de la serviciile secrete şi i-a alocat pentru educaţia şi sănătatea copiilor din România”. ”Iohannis minte! Tot ce a spus despre bugetul propus de PSD+ALDE este o minciună! Azi nu a vorbit preşedintele României, ci preşedintele PNL aflat în campanie electorală prezidenţială. Iohannis Beţe-n Roate nu vrea ca economia naţională să meargă bine în Guvernarea PSD. Este hotărât să-i facă pe români să sufere, doar pentru a putea da vina pe PSD la viitoarele alegeri prezidenţiale. Dacă bugetul propus de PSD+ALDE nu este bun, cum a putut Iohannis să aprobe bugetul Guvernului Cioloş care prevedea cu 10 miliarde mai puţin la Educaţie, cu 16 miliarde mai puţin la Sănătate şi cu 10 miliarde mai puţin pentru comunităţile locale!”, afirmă social-democraţii. Ei susţin că este o minciună şi faştul că autorităţile locale ar fi primit mai puţin cu 1 miliard faţă de anul trecut sau că educaţia este subfinanţată. ”Au primit cu 4,6 miliarde în plus! Este o minciună sfruntată că bugetul pentru partide a crescut de 20 de ori, a crescut de 1,6 ori, inclusiv pentru partidul lui Iohannis. PNL a fost cel care a cerut în Parlament majorarea banilor pentru partide şi acelaşi Iohannis a promulgat legea fără obiecţii. Este o minciună că Educaţia e subfinanţată! În 2019, Educaţia a primit cel mai mare buget din istorie: 31,2 miliarde lei, faţă de numai 21,6 în „Guvernul lui Iohannis”, susţine PSD.

 

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Energia nucleară, soluția marilor companii pentru inteligența artificială

Alimentarea centrelor de date necesită cantități uriașe de electricitate, investiții pe măsură, dar și riscuri semnificative Creșterea explozivă a inteligenței artificiale (AI) determină giganții tehnologici...

Volodimir Zelenski: Rusia a lansat atacuri „inumane” în ziua de Crăciun

Loviturile au rănit cel puțin șase persoane în orașul de nord-est Harkov și au ucis unul în regiunea Dnipropetrovsk, au declarat guvernatori ucraineni Rusia a...

Efectul Schengen: Prețurile locuințelor din zonele de graniță explodează

Intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie, aduce schimbări și pe piața imobiliară, în special în zonele de graniță....
Ultima oră
Pe aceeași temă