3.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăPoliticăUNPR: Decizia UDMR reprezintă un atac la adresa statului român

UNPR: Decizia UDMR reprezintă un atac la adresa statului român

„Uniunea Naţională pentru Progresul României consideră că decizia UDMR de la Congresul de sâmbătă privind adoptarea ca simboluri ale maghiarilor din România a drapelului Ungariei şi al ‘ţinutului secuiesc’ reprezintă un atac şi o sfidare de neacceptat la adresa statului şi a poporului român. România este stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil, iar simbolurile sale sunt statuate foarte clar în Constituţie. Orice abatere de la prevederile instituite de Constituţia României se înscriu în afara cadrului legal şi nu sunt, prin urmare, permise sau acceptate”, se arată într-un comunicat transmis de UNPR.

Conform aceleiaşi surse, UNPR respinge orice acţiune menită să aducă atingere statului român, simbolurilor naţionale şi poporului român şi cere autorităţilor „să se poziţioneze de urgenţă şi să ia măsuri faţă de acţiunile recente” ale UDMR, care „seamănă dezbinare” între românii şi maghiarii care trăiesc în această ţară.

„Tocmai am sărbătorit 100 de ani de România. Istoria este mărturia de netăgăduit a celor 100 de ani de la Marea Unire. În contextul Centenarului, gestul UDMR este cu atât mai sfidător, neavenit şi inacceptabil. Drapelul naţional al României este unic şi reprezintă sacrificiul şi credinţa românilor de-a lungul istoriei, trecutul şi viitorul nostru. Vom apăra acest drapel, imnul naţional ‘Deşteaptă-te, române!’ şi toate simbolurile şi valorile neamului românesc şi ale statului român cu orice preţ şi nu vom permite nimănui să atenteze la valorile noastre sau la integritatea naţională”, a declarat preşedintele UNPR, Gabriel Oprea.

UNPR reaminteşte că pe 26 iunie 2015, de Ziua Drapelului Naţional, Gabriel Oprea, prim-ministru interimar la acel moment, a arborat la Miercurea Ciuc, în curtea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Harghita, cel mai mare drapel românesc.

„Este o mândrie să onorăm la Miercurea Ciuc drapelul României, simbol al statului român naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil. Am un respect deosebit pentru valorile fundamentale ale statului român şi cred cu tărie că interesul naţional uneşte un popor şi dă forţă unei naţiuni. Mesajul meu este unul de unitate. Numai împreună, indiferent de religie, etnie sau orientare politică, ne putem servi ţara, arătând că suntem cetăţeni români adevăraţi şi cetăţeni europeni deopotrivă”, declara Gabriel Oprea.

Congresul UDMR a adoptat, sâmbătă, cu unanimitate de voturi, o hotărâre privind folosirea unor simboluri de către comunitatea maghiară din România, printre acestea figurând imnul secuiesc, steagul secuiesc şi Imnul Ungariei.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat într-o conferinţă de presă că hotărârea Congresului Uniunii privind declararea ca simboluri proprii a steagului şi imnului secuieşti şi a steagului şi Imnului Ungariei este un mesaj către societatea românească.

Cele mai citite

Christopher Wray, directorul FBI, va demisiona înainte de învestirea lui Trump din 20 ianuarie

Christopher Wray, directorul poliţiei federale americane (FBI), pe care Donald Trump doreşte să-l înlocuiască cu un loial, a anunţat miercuri că va demisiona în...

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă