Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a explicat luni, la Antena 3 CNN, că cererea de plată numărul 3 din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este blocată din cauza neîndeplinirii unor jaloane esențiale.
Printre jaloanele menționate de Marcel Boloș se numără reformele privind pensiile speciale și numirile în consiliile de administrație ale companiilor de stat, în special cele din subordinea Ministerului Energiei.
„Într-adevăr, avem pentru cererea de plată numărul trei o serie de jaloane față de care Comisia nu a validat încă faptul că au fost îndeplinite. Unul dintre cele mai importante jaloane este cel legat de pensiile speciale, pentru că, pe de o parte, așteptăm decizia Curții Constituționale, pe data de 4 februarie, în ceea ce privește pensiile militarilor și, pe de altă parte, avem pronunțarea pe care deja Curtea Constituțională a avut-o pentru ceea ce înseamnă impozitarea cu 20% a pensiilor speciale”, a declarat Boloș la Antena 3 CNN.
Vizită-cheie a Comisiei Europene în februarie
Potrivit ministrului, o delegație a Comisiei Europene va veni în România între 10 și 14 februarie pentru a discuta clarificările necesare cererii de plată.
Vizita va fi „definitorie” pentru deblocarea fondurilor. Totodată, Guvernul României și-a stabilit ca termen data de 31 martie 2025 pentru renegocierea oficială a PNRR.
Un alt punct critic îl reprezintă jaloanele referitoare la numirile în consiliile de administrație ale companiilor din sectorul energetic.
„Comisia Europeană a reținut și a suspendat 400 de milioane de euro pentru neîndeplinirea acestui jalon”, a explicat Marcel Boloș. În acest sens, Guvernul caută soluții rapide pentru a debloca situația.
Termen de șase luni pentru rezolvarea problemelor
Ministrul a precizat că termenul oficial de șase luni pentru rezolvarea problemelor nu a început încă, deoarece Guvernul așteaptă scrisoarea oficială din partea Comisiei Europene.
Se preconizează că aceasta va fi emisă după decizia Curții Constituționale din 4 februarie.
România mai are de încasat 20 de miliarde de euro din cele 29 de miliarde alocate prin PNRR, termenul limită pentru absorbția fondurilor fiind 31 august 2026.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.