6.4 C
București
joi, 16 ianuarie 2025
AcasăEconomieEconomie internăViitorul investițiilor străine în România: eliminarea facilităților fiscale ridică semne de întrebare

Viitorul investițiilor străine în România: eliminarea facilităților fiscale ridică semne de întrebare

Investițiile străine directe (ISD) au înregistrat un declin semnificativ în România, coborând de la 10 miliarde de euro în 2022 la aproximativ 6-7 miliarde de euro în perioada 2023-2024, potrivit datelor BNR.

Eliminarea facilităților fiscale în domenii cheie precum IT, construcții, agricultură și industria alimentară, decisă prin Ordonanța Trenuleț a Guvernului Ciolacu, este considerată o cauză majoră a acestei tendințe.

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), avertizează că aceste măsuri, alături de deficitele bugetare ridicate și scăderea forței de muncă înalt calificate, pot descuraja și mai mult investitorii, notează Termene.ro.

Apel pentru facilități fiscale

Mihai Daraban subliniază că revenirea la acordarea de facilități fiscale este esențială pentru atragerea de noi investiții.

„Facilitățile fiscale ar fi singurul lucru cu care am mai putea atrage investitorii. Dar cum poți să oferi facilități fiscale pe fondul acestor deficite bugetare uriașe? Statul Român trebuie să înțeleagă faptul că s-a cam epuizat capacitatea mediului de business de a plăti taxe suplimentare și că a venit momentul să reducă mai mult cheltuielile publice,” a declarat Daraban, conform Termene.ro.

Deficitul comercial se adâncește

În 2023, deficitul comercial al României a atins 30 de miliarde de euro, iar datele pentru primele 11 luni din 2024 indică o creștere de 4,5 miliarde de euro comparativ cu aceeași perioadă din 2023.

Importurile totale au însumat 122 de miliarde de euro, în timp ce exporturile au rămas la 93 de miliarde.

Conform Institutului Național de Statistică (INS), principalele categorii de produse din import și export sunt mașini și echipamente de transport (47% la export, 36,5% la import) și alte produse manufacturate (28,7% la export, 28,9% la import).

Statistici privind investițiile străine

Până în septembrie 2024, investițiile străine directe au atins 5,3 miliarde de euro, cu o creștere de 3,69% față de perioada similară din 2023.

Cu toate acestea, numărul firmelor cu capital străin a stagnat, fiind înregistrate 269.386 de societăți. Cele mai mari investiții au provenit din Olanda (13,1 miliarde de dolari) și Italia (3,6 miliarde de dolari).

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

SUA impun noi controale la exporturi pentru echipamente biotehnologice, vizând utilizarea de către China

Departamentul Comerțului al SUA a anunțat introducerea unor noi controale asupra exporturilor de echipamente biotehnologice și tehnologii conexe, invocând îngrijorări legate de securitatea națională. Washingtonul...

România coboară patru poziții în clasamentul celor mai puternice armate ale lumii

România a coborât patru locuri în clasamentul celor mai puternice armate din lume realizat de Global Firepower pentru anul 2025, ajungând pe poziția 51...

Vasile Ardeleanu a murit la vârsta de 50 de ani

Vasile Ardeleanu, fost fotbalist al echipei FCM Bacău, a decedat la vârsta de 50 de ani pe 16 ianuarie 2025. https://www.youtube.com/watch?v=W06n-GK8YXU A murit Vasile Ardeleanu Anunțul...
Ultima oră
Pe aceeași temă