15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportPresedintele-premier

Presedintele-premier

Presedintele Traian Basescu a prezidat ieri timp de peste trei ore sedinta saptamanala de Guvern, fiind pentru a treia oara in acest an cand isi foloseste acest drept constitutional. Prezenta presedintelui Basescu in capul mesei salii de sedinte a Palatului Victoria a avut loc la doar cateva zile de la scandalul declansat de propunerea liberalilor privind retragerea trupelor romanesti din Irak si dupa sedinta Consiliului Suprem de Aparare a Tarii.

Tariceanu, scos din sedinta pentru un tte-'-tte

Dupa cum a declarat insa intr-un briefing purtatorul de cuvant al Guvernului, Oana Marinescu, reiese ca presedintele nu ar fi venit special pentru a discuta in plenul sedintei despre acest subiect, ci strict despre prioritatile legislative privind integrarea europeana – care trebuie neaparat adoptate pana la urmatorul raport de tara al Comisiei Europene din septembrie -, dar si despre eficientizarea administratiei publice. Altfel spus, au fost luate in discutie subiecte legate de calendarul de integrare europeana si de accelerare a eforturilor autoritatilor romane pentru eliminarea steguletelor rosii si galbene din viitorul raport de monitorizare, care va fi dat publicitatii in toamna.
Ulterior, dupa ce ordinea de zi a sedintei de Guvern a fost convenita, la un moment dat, presedintele l-a scos pe premier din sedinta, pentru un tte-'-tte. Purtatorul de cuvant nu a raspuns in nici un fel curiozitatii indreptatite a jurnalistilor de a afla la ce ora a avut loc aceasta retragere in doi, cat timp a durat… “Nu sunt un cronometru”, este tot ce au reusit jurnalistii sa smulga de la Oana Marinescu. De altfel, in afara de aceste trei patru cuvinte nu a raspuns la nici o intrebare legata de acest subiect.

ANI – infiintata de urgenta

Presedintele a sustinut-o insa pe Monica Macovei, ministrul Justitiei, propunand ca pe ordinea de zi a sedintei Executivului sa fie pus proiectul de lege privind Agentia Nationala de Integritate (ANI), insistand asupra necesitatii infiintarii acesteia. Macovei a confirmat in briefingul de dupa sedinta de Guvern faptul ca proiectul de lege privind ANI nu ar fi fost pus pe ordinea de zi daca presedintele Basescu nu ar fi venit la sedinta de Guvern de ieri, pentru ca acesta fusese blocat de catre partidele politice. Macovei a mai spus ca, dupa indelungi negocieri proiectul a fost adoptat.

Cele mai citite

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Directorul CIA se află la Cairo pentru întâlniri privind conflictul din Gaza

Directorul CIA, William Burns, a sosit în capitala egipteană Cairo pentru întâlniri pe tema conflictului din Gaza, potrivit unor surse de la aeroportul din...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă