Ziua Culturii Naționale, sărbătorită anual pe 15 ianuarie, marchează astăzi 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu
Mihai Eminescu, figură emblematică a literaturii române, a fost o personalitate care a influențat profund identitatea culturală a națiunii. S-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, și a devenit una dintre cele mai remarcabile nume ale literaturii române. Poet, prozator, dramaturg și jurnalist, Eminescu a fost influențat de marile sisteme filosofice ale vremii, de la Platon și Heraclit la Schopenhauer și Kant. Activ în cadrul societății „Junimea” și redactor la ziarul „Timpul”, Eminescu a lăsat posterității o operă vastă, precum și cele 14.000 de file de manuscrise, donate Academiei Române de Titu Maiorescu.
Criticul literar Tudor Vianu afirma că „fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci,” iar Constantin Noica îl considera „arhitectul spiritual al culturii românești.” Părintele Nicolae Steinhardt, un admirator al operei lui Eminescu, vede în această zi un moment sacru: „Ziua de 15 ianuarie e pentru mine o zi sfântă. Eminescu, prin fermitate și curăția caracterului, îmi e sprijin de nădejde în credința că poporului român îi e menit a se împărtăși în cultură, de o soartă cu mult deasupra mediocrității.”
Mihai Eminescu rămâne pentru români o sursă de inspirație și mândrie, un simbol al culturii și identității naționale. Ziua Culturii Naționale este mai mult decât o sărbătoare. Este un prilej de reflecție asupra trecutului și o reafirmare a valorilor noastre. Prin opera sa, Eminescu continuă să inspire generații, să contureze idealuri și să reprezinte un fundament al culturii române.
„Pe cât se poate omenește prevedea,” spunea Titu Maiorescu, „literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui.” Aceste cuvinte rămân la fel de adevărate astăzi, la 175 de ani de la nașterea sa.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube