Inflația, criza politică și scăderea ofertei de locuințe noi au dus la creșterea prețurilor. În luna decembrie 2024, prețurile apartamentelor vechi au înregistrat un avans de 8,6% față de anul anterior, atingând o valoare medie de 115.000 de euro, conform Indexului Imobiliar ZF.
În primele nouă luni ale anului 2024, livrările de locuințe noi au scăzut cu 21%, ceea ce va face ca piața apartamentelor vechi să fie tot mai solicitata.
Consultanții imobiliari anticipează scumpiri pe termen scurt, din cauza ofertei reduse de locuințe noi și a politicilor municipale din ultimii patru ani.
Previziuni pentru 2025: creștere a prețurilor și a tranzacțiilor imobiliare
Andrei Sârbu, CEO al SVN România, estimează că anul 2025 va aduce o continuare a creșterii prețurilor, datorită accesibilității cumpărării unei locuințe, care se află la cel mai bun nivel din istoria modernă.
De asemenea, scăderea livrărilor de locuințe noi va exercita o presiune suplimentară asupra prețurilor.
Costurile apartamentelor noi: diferențe semnificative între zonele Capitalei
În zonele centrale ale Bucureștiului, prețul unui apartament de 3 camere într-o locație cu acces la infrastructura modernă ajunge la peste 250.000 de euro, la care se adaugă minimum 15.000 de euro pentru locul de parcare.
În schimb, în zonele periferice, fără metrou, prețurile sunt mult mai accesibile.
Din cele 13 zone ale Capitalei, doar trei au înregistrat scăderi de prețuri în decembrie față de luna anterioară, iar alte trei zone au cunoscut o accelerare a prețurilor.
Comparativ cu anul trecut, opt zone au înregistrat creșteri, în timp ce trei au scăzut. Cinci dintre aceste zone au avut creșteri de două cifre anuale.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.