5 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăEconomieEconomie internăConsiliul Concurenței a dat amenzi de 44 milioane de euro la principalii...

Consiliul Concurenței a dat amenzi de 44 milioane de euro la principalii producători de ciment din România

Consiliul Concurenței a anunțat joi că a amendat cu 217,9 milioane de lei (aproximativ 43,7 milioane euro) producătorii de ciment Holcim România, Romcim și Heidelberg Materials. Instituția susține că cei trei producători și-au coordonat politicile de stabilire a prețurilor.

Amenzile au fost aplicate astfel:

HOLCIM ROMANIA S.A.: 90.900.114,26 lei (18,2 milioane euro);
ROMCIM S.A: 66.123.571,28 lei (13,3 milioane euro);
HEIDELBERG MATERIALS ROMÂNIA S.A.: 60.942.856,28 lei (12,2 milioane euro).

În urma investigației, autoritatea de concurență a constatat că, cel puțin în perioada 2017-2018, între cei trei producători de ciment s-a realizat un schimb de informații comerciale sensibile (informații referitoare la prețuri viitoare, discounturi, condiții de plată, termene de plată, cantități, volume etc.) prin intermediul unor clienți.

Comportamentul pe piață al celor trei companii a dus la reducerea concurenței

Astfel, Consiliul Concurenței transmite că fiecare dintre cei trei producători a implementat mecanisme pentru organizarea și utilizarea internă a informațiilor colectate de la clienți prin agenții zonali de vânzări. În acest fel au avut acces la informații care nu aveau caracter public (nefiind vorba despre prețuri la raft), pe care le-au centralizat, monitorizat și utilizat în stabilirea strategiilor comerciale în ceea ce privește politica de preț.

„Fiecare companie implicată a putut să prevadă, în mod rezonabil, că informațiile despre propriile condiții comerciale vor ajunge la ceilalți producători. Comportamentul a condus la reducerea concurenței, ceea ce a generat majorarea prețurilor cimentului față de țările vecine”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Autoritatea de concurență monitorizează piața materialelor de construcții, având în vedere importanța strategică a sectorului construcțiilor în dezvoltarea economică și socială.

În acest context, cimentul este un material indispensabil, fiind utilizat atât pentru prepararea betoanelor, cât și ca ingredient principal pentru o multitudine de materiale pentru construcții. În ultimii ani, sectorul construcțiilor din România se află pe un trend ascendent. Astfel, chiar și în perioada pandemiei Covid-19, lucrările de construcții au înregistrat o creștere semnificativă, de circa 18% față de anul 2019. Ulterior, în contextul crizei energetice care a urmat celei medicale, volumul lucrărilor de construcții a continuat să crească în ritm anual de circa 12-15%, anul 2024 marcând o relativă stabilizare a sectorului.

AUR intervenție la Consiliul Concurenței pentru vânzarea E.ON Energie România către MVM din Ungaria

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a sesizat la începutul acestei săptămâni Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România către compania maghiară MVM. Prin această sesizare, AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii economice şi naţionale.

”E.ON Energie România, companie de importanţă strategică în sectorul energetic naţional, cu o cifră de afaceri de aproximativ 10 miliarde de lei anual, urmează să fie transferată către MVM, o entitate controlată de statul maghiar. Tranzacţia, evaluată la o sumă derizorie de sub 300 de milioane de euro, poate afecta grav interesele consumatorilor români, competiţia pe piaţă şi stabilitatea economică a României. Conform art. 135 alin. (2) lit. b) şi d) din Constituţia României, statul are obligaţia de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, precum şi exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional. Cedarea unei infrastructuri critice către o entitate străină ridică probleme majore legate de respectarea acestui principiu constituţional”, se arată în sesizarea formulată de AUR, potrivit unui comunicat oficial al formaţiunii.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...

Zelenski vrea trupe occidentale în Ucraina pentru „forţarea Rusiei la pace”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că o eventuală desfăşurare de trupe occidentale în Ucraina ar ajuta la "forţarea Rusiei la pace" şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă