11.4 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăEconomieEconomie internăȘomaj ridicat în rândul tinerilor români: unul din patru nu găsește loc...

Șomaj ridicat în rândul tinerilor români: unul din patru nu găsește loc de muncă

Rata șomajului din România a înregistrat o ușoară scădere, ajungând la 5,3% în noiembrie 2024, față de 5,4% în luna precedentă.

Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), numărul total al șomerilor din grupa de vârstă 15-74 de ani a scăzut la 435.600 de persoane, comparativ cu 441.100 în octombrie și 449.400 în aceeași perioadă a anului trecut.

Deși rata generală a șomajului a scăzut, situația tinerilor rămâne critică. În perioada iulie-septembrie 2024, rata șomajului în rândul persoanelor cu vârste între 15 și 24 de ani a atins 25,3%.

Practic, unul din patru tineri aflați în căutarea unui loc de muncă nu reușește să se angajeze.

Diferențe de șomaj între femei și bărbați

Discrepanțe semnificative sunt observate și între genuri. Bărbații se confruntă cu o rată a șomajului mai mare, de 5,5%, în timp ce femeile au o rată de 5%.

Diferența de 0,5 puncte procentuale reflectă o tendință care persistă pe piața muncii din România.

Situație mai bună pentru adulții între 25 și 74 de ani

Adulții din grupa de vârstă 25-74 de ani înregistrează o rată a șomajului semnificativ mai mică, de doar 4% în noiembrie 2024. Aceasta include 3,8% pentru femei și 4,1% pentru bărbați. Cu 70,9% din totalul șomerilor, această categorie beneficiază de oportunități mai stabile pe piața muncii comparativ cu tinerii.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Cultura și istoria Malaeziei: cele mai importante situri istorice și tradiții locale

Malaezia este o destinație care te poartă printr-o călătorie fascinantă în timp, un loc unde trecutul se întâlnește cu prezentul într-o armonie uimitoare....

Concedieri colective în Sibiu, majoritatea din industria confecțiilor

Cei mai afectați sunt lucrătorii din sectorul marochinărie-pielărie, unde două firme vor renunța la 130 de salariați Patru companii din județul Sibiu au notificat Agenția...

Președintele Mexicului, Claudia Sheinbaum, sarcasm la adresa lui Donald Trump: America mexicană sună bine

Președintele mexican Claudia Sheinbaum a reacționat, miercuri, după ce președintele ales al SUA, Donald Trump, a spus că Golful Mexic va deveni "Golful Americii"...
Ultima oră
Pe aceeași temă