Ministerul Educatiei si Cercetarii a prezentat ieri rezultatele cercetarii sociologice „Etica in universitati”, realizata de un grup de la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti, sub coordonarea prof. univ. Mihaela Miroiu. Cercetarea a inclus universitati de stat si private din toata tara, de dimensiuni mai mari sau mai mici.
Concluziile studiului nu sunt deloc imbucuratoare, ci confirma ceea ce stia mai toata lumea – diverse apucaturi in universitati care de altfel se regasesc in mai toata societatea romaneasca, din care au cam disparut normele si valorile morale.
In opinia chestionatilor (studenti, doctoranzi, profesori, cadre de conducere sau administrative), in topul problemelor etice existente in mediul universitar se situeaza favoritismul, urmat la mica distanta de hartuirea sexuala pe linie ierarhica. De asemenea, alte probleme in universitati sunt relatiile erotice dintre studenti si profesori, relatiile de tip clica la nivel universitar (prietenie, afaceri, rudenie), politizarea invatamantului universitar si alterarea procesului didactic, utilizarea unui limbaj ofensator de catre cadrele didactice, nerespectarea egalitatii sanselor la angajare, neinformarea la timp a studentilor. Cum era normal, avand in vedere categoria in care se incadreaza, problemele enumerate se regasesc in alta ierarhie. De exemplu, mita oferita profesorilor sau comunicarea deficitara in cadrul institutiei nu apar in mod semnificativ ca probleme la nivelul conducerii universitare, spre deosebire de studenti, care le plaseaza pe primele locuri ca gravitate a problemelor etice. O analiza a fiecarui esantioan a evidentiat trei categorii de actori – actori pasivi, care au raspuns la majoritatea intrebarilor cu „nu stiu, nu ma intereseaza”, actori multumiti care au oferit raspunsuri de genul „nu cunoastem nici un caz de plagiat, nici un caz de favoritism” etc. si actori critici, care au mentionat cazuri de abatere de la un cod deontologic si manifesta preocupari privind revenirea la normalitate.
O analiza a ponderii intervievatilor in cele trei categorii de actori releva ca cel mai ridicat nivel de multumire este la nivelul conducerii (63%) si al personalului secretariatelor universitatilor (83%), in timp ce la pasivitate cele mai multe procente se inregistreaza in cadrul personalului didactic (67%). La randul lor, doctoranzii sunt intr-un procent destul de mare fie pasivi (46%), fie multumiti (35%). Cei mai dinamici continua sa fie studentii, care fie sunt multumiti (46%), fie cei mai critici (34%).
Cazul ideal de conducere universitara
Fata de ceea ce exista in realitate, anume universitati anchilozate, cu conduceri preocupate de interese personale si cu prea putina motivatie pentru a schimba ceea ce exista, studiul realizeaza si un sablon vizavi de cum ar trebui sa arate o universitate dinamica:
– un corp de conducere realist, chiar critic, conditie necesara conceperii de proiecte si asigurarii unui grad de dinamism si adaptare la schimbari
– un corp administrativ care functioneaza real si sustine conducerea prin realism, fara sa pozitiveze informatiile transmise ierarhiei superioare
– un corp profesoral cu o atitudine pozitiva, chiar un nivel ridicat de satisfactie in raport cu institutia in care lucreaza
– cu studenti si doctoranzi foarte multumiti de parteneriatul institutional in care sunt implicati.
Mediul universitar – inertial si necritic
Studiul este foarte important nu doar pentru ca a facut o radiografie exacta a institutiilor de invatamant superior, ci mai ales pentru concluziile care se pot trage. O prima concluzie arata ca mediul universitar romanesc nu este in criza, ci pur si simplu inertial si necritic, inertia fiind chiar direct proportionala cu marimea si vechimea universitatii.
Selectia personalului se face pe principii de rudenie si cunostinte, lipsa loialitatii este suplinita de devotamentul de clica, conducerile universitatilor tind sa devina „centrul vital” si sa faca de toate, pentru a accede la resurse, si acelea foarte reduse, conducerile sunt cooperante politic sau obediente, carierele academice de substanta sunt o raritate, „turismul universitar” se practica pe scara larga etc. sunt alte concluzii care arata fata adevarata a institutiilor de invatamant superior din Romania.
