Luni, 23 decembrie, Lotul 1 al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, între Dumbrava și Mizil, va fi deschis circulației publice fără restricții. Anunțul a fost făcut de constructorul german Retter Group, care a finalizat lucrările în timp util pentru a permite deschiderea lotului înainte de Sărbători.
În ultimele zile, echipele Retter Group au lucrat intens pentru a finaliza proiectul.
Lotul 1 al Autostrăzii A7 are o lungime de 21 de kilometri și se întinde între localitățile Dumbrava (autostrada București – Ploiești) și Mizil (DJ 100C).
Recent, autoritățile au anunțat că au fost efectuate și primele teste cu iluminatul pornit pe acest tronson, semnalând finalizarea majorității lucrărilor.
Autostrada A7: Proiect strategic pentru legătura Moldovei cu Muntenia
Autostrada A7, cunoscută și sub numele de „Autostrada Moldovei”, se întinde pe o lungime totală de aproape 440 de kilometri, între Ploiești și Siret, la granița cu Ucraina.
Proiectul este considerat unul dintre cele mai importante din România, fiind primul tronson de autostradă din țară care se află integral în execuție pe toți cei 320 km între Ploiești și Pașcani.
Autostrada A7 face parte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), finanțat de Uniunea Europeană.
Lucrările trebuie finalizate până în 2026, cu scopul de a stimula dezvoltarea economică post-pandemie și de a îmbunătăți infrastructura rutieră între regiunile Moldova și Muntenia.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!