Guvernul a adoptat un proiect de lege ce introduce măsuri stricte pentru prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului.
Casele de schimb valutar vor fi obligate să implementeze măsuri de cunoaștere a clientelei pentru tranzacții de cel puțin 2.000 de euro, în timp ce furnizorii de servicii de schimb între monede virtuale și fiduciare, precum și cei de portofele digitale, vor aplica aceleași măsuri pentru tranzacții de peste 1.000 de euro.
Proiectul va fi transmis Parlamentului pentru dezbatere și adoptare.
În prezent, entitățile precum casele valutare, furnizorii de servicii de schimb valutar, agențiile imobiliare și cazinourile sunt obligate să raporteze tranzacțiile în numerar ce depășesc 10.000 de euro către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Prin noile modificări, aceste entități trebuie să raporteze tranzacțiile suspecte dacă:
- Bunurile provin din activități ilegale sau sunt legate de finanțarea terorismului.
- Informațiile disponibile pot contribui la impunerea legislației împotriva spălării banilor.
Reguli extinse pentru agenții imobiliari și cazinouri
Legislația prevede și noi obligații pentru agențiile imobiliare și cazinouri:
- Agenții imobiliari vor aplica măsuri de cunoaștere a clientelei atât pentru vânzători, cât și pentru cumpărători.
- Cazinourile vor identifica toate tranzacțiile clienților și le vor corela cu profilul acestora stabilit anterior.
Măsurile de cunoaștere a clientelei impun:
- Identificarea clientului pe baza documentelor sigure, inclusiv utilizarea identificării electronice, unde este disponibilă.
- Verificarea beneficiarului real al tranzacției și înțelegerea structurii de proprietate.
- Monitorizarea continuă a relației de afaceri pentru a asigura conformitatea tranzacțiilor cu profilul de risc al clientului.
- Refuzul deschiderii contului sau inițierii unei relații de afaceri dacă măsurile nu pot fi aplicate, împreună cu raportarea suspiciunilor către autorități.
Inițiativa vine în contextul eforturilor internaționale de combatere a spălării banilor și de întărire a securității financiare.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!