În graba de a demonstra viteza progresului, politicienii noștri și constructorii contractanți și-au dat mâna, ca să arate că indolența de 35 de ani poate erupe brusc și eficient, deși aceleași partide s-au succedat în decenii de așteptări la coada unor standarde europene.
Dacă ne uităm la ritmul ultimilor ani, pare că șantierele țării au intrat într-o competiție de sprint: kilometri de asfalt apar pe hartă în luni, nu în ani, sfidând logica și prognozele experților. Autostrăzile nu mai sunt proiecte de rezistență, ci mai degrabă vitrine temporare ale succesului, un fel de rochii scumpe cu ștrasuri care-ți iau ochii, dar cu tivul desfăcut.
Graba este, desigur, explicabilă: infrastructura este „capital electoral”. Un tronson nou, deschis înainte de termen, aduce știri de primă pagină, poze cu tăiat de panglici și senzația că România „se mișcă”. Dar drumul către victorie trece, de multe ori, prin asfaltul turnat în decembrie, la zero grade, într-o fugă absurdă împotriva iernii.
Iar natura nu iartă. Ca orice lucrare pripită, asfaltul făcut pe fugă devine o promisiune efemeră. După o primăvară de ploi sau iarnă geroasă, apar fisuri, crăpături, gropi ce transformă șoseaua într-un puzzle pe care constructorii îl repară pe cheltuiala lor, sub presiunea garanției. „Ne asigurăm că totul se va rezolva” devine refrenul clasic al autorităților. Astfel, inaugurăm azi și reparăm mâine, într-un ciclu amețitor, în care drumurile devin metafore pentru lipsa răbdării noastre structurale.
Un tronson de aproape 36 de kilometri din Autostrada Moldovei va fi deschis traficului în jurul datei de 20 decembrie, cu aproape patru luni înainte de termenul contractual, sfidând estimările inițiale ale experților independenți. Lotul 3 dintre Buzău și Focșani, construit de compania românească UMB a omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, marchează finalizarea „cap la cap” a celor patru tronsoane dintre cele două municipii. Ionuț Ciurea, directorul Asociației Pro Infrastructura, a declarat pentru Hotnews că progresul rapid este „o surpriză”, având în vedere întârzierile din ultimele luni. El a explicat că, în ultimele săptămâni, s-au turnat peste 20 de kilometri de strat de uzură, în condiții de temperatură scăzută și umezeală, o practică ce poate duce la probleme în viitor.
România zboară la capitolul șantiere de autostrăzi, pentru că și Sorin Grindeanu aleargă în cursa pentru puncte electorale care să-l ajute să urce în sondaje și în partid. Șantierele au explodat pe A7, A3, A1 sau pe drumurile expres, iar antreprenorii au intrat într-o cursă de „cine termină primul”. Dar, dacă ne uităm cu atenție, aceasta nu este o cursă de rezistență, ci de viteză, iar viteza prin gropi riscă să-ți rupă mașina și să-ți pună viața în pericol.
În definitiv, autostrăzile făcute pe fugă au o miză importantă, bifează realizări și înghit bani europeni. Ceea ce nu-i rău! Rămâne însă, întrebarea, ca un pod suspendat: când vom învăța că adevărata victorie nu stă în panglica tăiată prea devreme, ci în durabilitatea unor proiecte care trebuie să rămână și generațiilor de după noi?
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News