-1.3 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăSocialJustițieElena Udrea nu scapă de închisoare. ÎCCJ i-a respins cererea de revizuire...

Elena Udrea nu scapă de închisoare. ÎCCJ i-a respins cererea de revizuire a condamnării de 6 ani în dosarul „Gala Bute”

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a respins joi cererea depusă de Elena Udrea privind revizuirea condamnării de 6 ani închisoare pe care a primit-o în dosarul „Gala Bute”.

Decizia a fost luată cu majoritate de judecători. Au existat şi doi judecători cu opinii separate faţă de această decizie, în sensul admiterii cererii de revizuire şi trimiterea dosarului spre rejudecare. În acest caz, completul a amânat pronunţarea de şapte ori.

Din completul de judecată a făcut parte şi Lia Savonea, magistratul care a anulat recent condamnarea lui Mario Iorgulescu la 13 ani şi 8 luni, l-a achitat pe fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu şi care a restituit la Parchet ‘Dosarul Revoluţiei’ în care este inculpat Ion Iliescu.

De asemenea, un alt judecător din complet este Mihail Udroiu, fost consilier al Alinei Bica la DIICOT. Elena Udrea şi Alina Bica au fugit în anul 2018 în Costa Rica pentru a scăpa de condamnări.

Elena Udrea se află în Penitenciarul Târgşor, unde a fost încarcerată în iunie 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria.

Traseul acestui proces a fost unul destul de complicat. Udrea a fost trimisă în judecată în 2015 şi condamnată definitiv în iunie 2018, însă ea a fugit înainte de pronunţarea sentinţei, fiind depistată şi încarcerată în Costa Rica.

Ulterior, în decembrie 2018, Curtea Constituţională a decis că nu a fost respectată legea atunci când au fost constituite completurile de 5 judecători de la această instanţă. În consecinţă, condamnările din dosarul „Gala Bute” au fost suspendate, Udrea a fost eliberată din arestul din Costa Rica şi s-a întors în România.

În aprilie 2022, în baza unei decizii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Instanţa supremă respinge o contestaţie în anulare depusă de Elena Udrea şi confirmă condamnarea la şase ani închisoare. Elena Udrea fuge în Bulgaria, însă este prinsă şi trimisă în ţară, fiind încarcerată în iunie 2022.

Elena Udrea a fost condamnată pentru primirea de bani în patrimoniul ei sau al PDL București pentru contracte cu statul

În acest dosar, Elena Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de Ministerul Turismului, pe care îl conducea.

Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie al Organizaţiei Bucureşti a PDL sau al fostului şef al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja.

Udrea mai este acuzată că a determinat funcţionari din Ministerul Turismului să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la gala unde a boxat Lucian Bute.

Prejudiciul imputat Elenei Udrea se ridică la 3 milioane de euro, sumă care încă nu a fost recuperată de statul român.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Vânzările de autoturisme noi în Rusia au crescut cu 47% după deschiderea față de China

În 2024, vânzările de autoturisme noi în Rusia au înregistrat o creștere semnificativă de 47%, ajungând la 1,554 milioane de unități, potrivit datelor publicate...

Republica Moldova își reduce consumul energetic datorită cetățenilor, dar majorează tarifele la energie

Secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, a declarat că Republica Moldova a reușit să reducă semnificativ consumul de energie, ajungând sub graficul...

Claudiu Keșeru e aproape de o revenire surprinzătoare în România!

Fostul internațional ar putea prelua funcția de director sportiv la FC Bihor Oradea. Keșeru, aproape de o nouă etapă în carieră Claudiu Keșeru, în vârstă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă