Discuțiile de până acum au fost „exploratorii”, fără nimic concret
Comisia comună pentru realizarea programului de guvernare a avut miercuri, la Parlament, primele dezbateri tehnice, discuțiile urmând să fie reluate joi, de la ora 9:00, a declarat Adrian Țuțuianu, secretar general adjunct al Guvernului, la finalul unei ședințe care a durat peste cinci ore, scrie Agerpres.
„Ne-am întâlnit într-o comisie care, să spunem, are caracter tehnic. Sunt reprezentanți ai tuturor partidelor politice care și-au propus să facă parte din această coaliție. A fost o discuție exploratorie. Am încercat să vedem care sunt pozițiile partidelor pe diverse teme și, în al doilea rând, am constituit nouă grupuri de lucru pe domenii care vor analiza ce scrie în fiecare dintre programele de guvernare ale partidelor politice. Vedem ce este comun, vedem ce lucruri pot fi agreate de noi toți și ce rămâne în dispută, astfel încât să putem să conturăm un program de guvernare într-o perioadă cât mai scurtă”, a explicat Țuțuianu.
„Deocamdată, n-am convenit nimic foarte precis. În grupurile de lucru vin specialiștii din fiecare partid și ei vor veni cu o propunere în fața noastră. A fost o discuție generală. Ar fi prematur să vin eu să spun că s-a convenit ceva. Rugămintea este să așteptați. Discuțiile continuă mâine dimineață, și în plenul acestui colectiv și în grupurile de lucru pe care le-am constituit”, a precizat reprezentantul PSD.
Întrebat dacă există șanse ca un program de guvernare să fie finalizat până la Crăciun, Țuțuianu s-a arătat optimist.
„Eu zic că da. Discuțiile de astăzi au fost constructive și putem să găsim numitorul comun”, a completat el.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News