Când țara arde de întrebări și nevoi, politicienii noștri privesc peste gard, așteptând salvarea dintr-un avion privat sau un tweet, uitând că un lider adevărat își clădește verticalitatea pe încrederea propriului popor, nu pe ecourile venite din afară. Anularea primului tur al alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională a României a creat un precedent periculos, într-un peisaj politic, oricum fragil. Decizia, percepută ca fiind rezultatul unui mix exploziv de acuzații privind ingerințe externe, tensiuni instituționale și proteste publice, are efecte care depășesc granițele politicii interne. România se află acum în mijlocul unei crize de încredere cu efecte economice rapide și potențial devastatoare pe termen lung.
Lipsa stabilității politice generează imediat o reacție negativă în economie și asta am simțit-o, nu o dată. Investitorii străini, deja sceptici în contextul regional instabil, își reevaluează deciziile, iar agențiile de rating ar putea să retrogradeze perspectivele României. Acest blocaj politic a venit într-un moment critic: inflația, deficitul bugetar și datoria publică sunt presiuni majore pe o economie care ar trebui să fie stabilă, ca să rămână atractivă. Situația creată ar putea împinge guvernul către măsuri fiscale și economice mult mai dure, accentuând fragilitatea mediului de afaceri.
În acest peisaj tensionat, avem două scrisori: una trimisă de Călin Georgescu și alta de Elena Lasconi către Donald Trump, lider simbolic pentru o mișcare suveranistă globală. Dacă în cazul lui Georgescu, apelul către Trump se înscrie într-un discurs constant anti-globalist și eurosceptic, scrisoarea Elenei Lasconi este un amestec de ipocrizie cu semnale de recalibrare a retoricii unor politicieni progresiști, prieteni mai curând cu Bruxelles-ul, decât cu direcția de peste Ocean. Ambele demersuri, însă, servesc unei strategii comune: apelul la o „autoritate” externă, percepută ca soluție salvatoare într-un moment de criză. Unde sunt liderii noștri? Păi, nu prea avem… Tot la Înalta Poartă căutăm reconciliere, fie că se numește SUA, UE sau alte entități globale.
Vedem de 35 de ani această dependență simbolică de forțe externe, care alimentează o percepție de slăbiciune instituțională și de lipsă de viziune politică.
Anularea alegerilor și contestarea instituțiilor democratice vin la pachet cu frământările economice și, toate, riscă să transforme România într-un actor și mai vulnerabil pe tabla geopolitică. Orice strategie bazată pe mesaje externe, fie și către lideri precum Trump, este o sabie cu două tăișuri: poate aduce capital electoral pe termen scurt, dar poate aliena partenerii internaționali și destabiliza economia.
Unde sunt liderii noștri politici? Rătăcesc printr-o pădure de oglinzi strâmbe, fiecare reflectând chipuri străine: când Soros, când Trump, când alte figuri ale puterii din afară. În loc să ridice coloane vertebrale proprii, își construiesc schelete din aprobări externe, ca niște păpuși de cârpe, cusute cu fir de promisiuni globale.
Se apleacă la fiecare adiere de peste graniță, de parcă ar căuta mereu un stăpân care să le spună că drumul ales e cel bun. Însă, în acest dans al dependenței, ignoră faptul că noi privim doar de pe margine. Privim la niște umbre de politicieni, fără substanță, incapabili să îmbrace țara pe viscol și ger.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News
