7.5 C
București
luni, 20 ianuarie 2025
AcasăPoliticăCălin Georgescu: Astăzi e Ziua Constituției, dar nu mai e nimic constituțional...

Călin Georgescu: Astăzi e Ziua Constituției, dar nu mai e nimic constituțional în România

Călin Georgescu a declarat că nu îl cunoaște pe Bogdan Peșchir, cel considerat principalul finanțator al campaniei sale prezidențiale

Fostul candidat independent la președinție, Călin Georgescu, a mers duminică la secția de votare din Mogoșoaia, la care ar fi trebuit să voteze în turul al doilea al scrutinului prezidențial, anulat însă prin decizia Curții Constituționale. El a afirmat că nu mai este nimic constituțional în România, iar votul anulat, ne anulează libertatea.

„Astăzi este ziua Constituţiei. Am venit doar cu flori şi cu rugăciune, pentru că este trist să constatăm că au fost anulate valorile fundamentale ale poporului român, în acest document de cea mai importantă valoare, şi anume dreptul la democraţie şi dreptul la vot necondiţionat. Astăzi este ziua Constituţiei şi nu mai este nimic constituţional în România”, a declarat Georgescu.

El a afirmat, totodată, că acţiunea sa este una simbolică.

„Sunt aici în numele democraţiei şi am să fiu mereu. Este doar un simbol, nu chem pe nimeni să facă nimic, este pur şi simplu un moment de reculegere. În acelaşi timp, astăzi, aşa cum ştiţi, trebuia să fie turul doi al alegerilor prezidenţiale. Acest vot a fost anulat şi, practic, anulând democraţia ni se anulează însăşi libertatea noastră. Vom continua, în acelaşi mod paşnic, în acelaşi mod democratic, pentru a ne recâştiga, din nou, ceea ce am câştigat cu trudă şi cu jertfă în decembrie 1989 şi în toţi aceşti 35 de ani”, a mai spus Călin Georgescu, preluat de Agerpres.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Ucraina deschide un nou front împotriva Rusiei, linguşindu-l pe Trump

Liderii mondiali s-au grăbit să fie de partea lui Donald Trump, la realegerea sa ca președinte al SUA, probabil nici unul mai mult decât liderul...

Triumfătorul Trump se întoarce la Casa Albă

Trump, primul președinte american din secolul al XIX-lea care a câștigat un al doilea mandat după pierderea Casei Albe, a declarat că va grația...

Prima mutare pe axa Rapid – Genoa! David Ankeye împrumutat în Liga 1

Atacantul nigerian David Ankeye, împrumutat de la Genoa până la finalul sezonului, va debuta în Liga 1 sub culorile Rapidului. Salariul său va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă