Autoritatile vamale si politistii ieseni au intrat in alerta dupa ce soferul unui tir bulgaresc a fost gasit mort in cabina autovehiculului. Petkov Trendafil, 58 de ani, a plecat in urma cu cateva zile din Bulgaria, cu un transport de cutii din fier, avand ca destinatie o firma din Iasi. Ieri dimineata, bulgarul a intrat in Directia Regionala Vamala Iasi, pentru a-i fi semnate o serie de documente. Cum asteptarea era prea lunga, barbatul a inceput sa faca ordine in cabina tirului, fiind vazut de mai multi martori. In jurul orei 12.00, unul dintre colegii acestuia a remarcat ca Trendafil nu mai misca. „Credeam ca a adormit, asa ca i-am batut in geam. Desi am insistat, nu a dat nici un semn. Am anuntat imediat Salvarea si Politia”, a declarat Petru Mihai, soferul unui alt tir. La fata locului, autoritatile au stabilit ca bulgarul a decedat, cauza mortii fiind, dupa toate probabilitatile, un stop cardio-respirator.