În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de tineri pregătiți să devină medici, dar un sistem public care continuă să sufere, din cauza lipsei de personal calificat. Cazul băiatului de 16 ani care a murit de peritonită la Spitalul Județean Târgu-Jiu, scoate la lumină fisuri adânci dintr-un sistem medical care pierde reperele, moralitatea, în cele din urmă, pacienții.
Examenul de rezidențiat nu este doar o probă de cunoștințe, este o ușă pe care tinerii absolvenți vor să o deschidă, pentru a-și începe cariera. Spitalele din orașele mici și medii trebuie să devină atractive pentru medici prin salarii competitive, locuințe de serviciu și programe de sprijin pentru specializări critice.
În același timp, examenul de rezidențiat ar trebui să fie doar începutul unui drum, care să conducă la o carieră într-un sistem care funcționează. Astăzi, însă, pentru prea mulți tineri medici, examenul pare să fie doar primul obstacol dintr-un traseu plin de compromisuri și lipsuri.
Cele doar 345 de locuri și 237 de posturi scoase la concurs, sunt insuficiente în raport cu nevoile reale ale spitalelor. La Târgu-Jiu, chirurgi fără specializare în pediatrie, au fost nevoiți să opereze zeci de copii anul acesta, o soluție care demonstrează nu doar lipsa de resurse, ci și vulnerabilitatea unui sistem nepregătit pentru situații de urgență.
Moartea unui copil: un eșec colectiv
Tragedia tânărului de 16 ani, care a murit pentru că un chirurg fără specializare în pediatrie, a refuzat să îl opereze de peritonită, este o rană deschisă care ne amintește că, în România, nu doar lipsa dotărilor ucide, ci și a responsabilității.
Medicii sunt puși frecvent să facă alegeri imposibile, să lucreze peste competențele lor sau să improvizeze. Însă în medicina pediatrică, improvizația poate costa vieți. Este inacceptabil ca în 2024, un spital județean să nu aibă chirurgi pediatri și să depindă de o decizie sub presiunea momentului.
Moartea acelui adolescent la Târgu-Jiu este mai mult decât o tragedie a familiei sale, este un semnal de alarmă care ar trebui să mobilizeze întregul sistem. România ar trebui să nu-și mai poată permite să mai piardă vieți, din cauza unui sistem medical care funcționează la limita supraviețuirii lui și a noastră.
