0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSportFotbalMarius Șumudică a decis! Cine îl va înlocui pe Cristi Săpunaru

Marius Șumudică a decis! Cine îl va înlocui pe Cristi Săpunaru

Marius Șumudică a anunțat că Cristian Săpunaru, fundașul de 40 de ani al Rapidului, va fi înlocuit din cauza problemelor medicale cu care se confruntă.

Cristi Săpunaru, înlocuit de Cristi Ignat

Căpitanul echipei giuleștene se va supune unei intervenții chirurgicale în această iarnă, după ce a acuzat dureri severe cauzate de ciocuri de calciu în talpă.

În timpul mandatului lui Neil Lennon, Săpunaru a fost rezervă, jucând doar câteva minute într-un meci cu Petrolul, însă sub conducerea lui Marius Șumudică, a devenit titular. Totuși, el a lipsit din mai multe partide din cauza problemelor de sănătate.

Viorel Moldovan a confirmat situația medicală a fundașului și a anunțat că înlocuitorul său va fi Cristian Ignat, un tânăr de 21 de ani care a fost titular și în derby-ul cu FCSB, în etapa 14, care s-a încheiat la egalitate, 0-0.

Președintele clubului le solicită suporterilor să-l susțină pe Ignat, având încredere că acesta va avea rezultate bune. De asemenea, stoperul a fost împrumutat sezonul trecut la CS Mioveni, în Liga 2.

„Cristi Săpunaru face eforturi și a făcut eforturi deosebite de la începutul sezonului. Are această problemă medicală care îl deranjează, a jucat de multe ori cu infiltrații. Din păcate, terenul de la Constructorul îl deranjează în anumite momente pentru că este foarte dur. Este bun, dar dur. La ce are el, suferă destul de mult. Sperăm să îl avem la celelalte jocuri, să se refacă și să nu mai aibă aceste probleme.

Ar trebui să stăm în spatele lui Ignat, să îl împingem, să îl susținem, să îl ajutăm. Este titular la echipa națională de tineret, este un produs al clubului, un jucător care a fost împrumutat la Mioveni un an de zile, s-a întors acasă și a crescut foarte mult. Trebuie să vorbim despre acești tineri jucători și să îi sprijinim. Ei sunt viitorul!”, a declarat Viorel Moldovan, pentru sport.ro.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă