3.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiCNATDCU a admis sesizarea privind teza de doctorat a lui Darius Vâlcov

CNATDCU a admis sesizarea privind teza de doctorat a lui Darius Vâlcov

Sesizarea referitoare la teza de doctorat a lui Darius Vâlcov cu titlul „Perfecţionarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană”, susţinută la Academia de Studii Economice, a fost transmisă CNATDCU, însoţită de documentele în format hârtie, ea fiind înregistrată la UEFISCDI cu nr. 510/27.02.2019.

„Sesizarea respectă cerinţele OM 3482/24.03.2016 şi este transmisă către CNATDCU în vederea demarării de analizare şi soluţionare a acesteia”, arată Consiliul.

Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă, a plagiat mai mult de jumătate din teza de doctorat pe care a susţinut-o în 2008 la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori (FFABBV) din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti, conform PressOne.

Potrivit PressOne, mai mult de 100 dintre cele 212 de pagini ale tezei de doctorat a lui Darius Vâlcov, intitulată „Perfecţionarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană”, sunt plagiate. Lucrarea a fost susţinută la un an de la aderarea la UE, în 2008, tema fiind la acel moment depăşită.

Sursele originale identificate de PressOne sunt exclusiv cărţi de economie care nu sunt disponibile online.

Conducătorul de doctorat al lui Darius Vâlcov este profesorul Emil Negrea de la FFABBV, care între timp s-a pensionat.

Presupusa cercetare este un studiu de caz de 7 pagini, în care este prezentat un profil al companiei TMK Artrom SA din Slatina. Aceasta fabrică ţevi de oţel fără sudură şi face parte din grupul TMK, al doilea producător mondial de ţevi, scrie Press One.

Lucrările din care Vâlcov a plagiat cele mai multe pagini nu sunt menţionate în bibliografie.

Darius Vâlcov a respins acuzaţiile conform cărora mai mult de jumătate din teza sa de doctorat ar fi plagiată şi a afirmat că este vorba despre o acţiune de decredibilizare a sa la a cărei origine ar fi ” o parte din cei 19.000 de angajaţi ai SRI ” inclusiv „acoperiţii”.

„Pentru că nu era suficientă decredibilizarea mea cu invenţii privind lingouri şi bani ascunşi prin cimitire, mai nou, o parte din cei 19.000 de angajaţi ai SRI (am inclus aici şi acoperiţii), cataloghează teza mea de doctorat drept una parţial plagiată. Răspunsul meu este simplu: EXCLUS!”, a scris Vâlcov pe Facebook.

Cele mai citite

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...

Christopher Wray, directorul FBI, va demisiona înainte de învestirea lui Trump din 20 ianuarie

Christopher Wray, directorul poliţiei federale americane (FBI), pe care Donald Trump doreşte să-l înlocuiască cu un loial, a anunţat miercuri că va demisiona în...
Ultima oră
Pe aceeași temă