Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Capitalei au fost și alte proiecte de hotărâre
Cele două întrebări la care bucureştenii vor fi invitaţi să spună Da sau Nu sunt:
– „Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?”
– „Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”
Consilierii municipali au dezbătut și alte 3 proiecte de hotărâre care vizează contractarea unor împrumuturi în valoare totală de până la 850 de milioane de lei, pentru refinanţarea datoriei publice locale, dar şi a unui împrumut de 300 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii.
Cel din urmă, cu o maturitate de până la 27 de ani și cu o perioadă de graţie de până la cinci ani, va fi folosit pentru finanţarea unor investiţii publice de interes local: reabilitarea a 106 kilometri de reţea de termoficare (34,4 milioane euro), achiziţionarea a 250 de tramvaie moderne (75,6 milioane euro), reabilitarea a 50 de kilometri de linii de tramvai (170 milioane euro), modernizarea depoului Colentina (20 de milioane de lei).
Un alt proiect prevede contractarea şi/sau garantarea unei finanţări rambursabile interne sau externe, în valoare totală de până la 555.100.000 lei, cu o perioadă de maturitate de până la 10 ani. Banii sunt necesari pentru refinanţarea datoriei publice locale provenite din emisiunea de obligaţiuni realizată de Municipiul Bucureşti în anul 2015.
Cel de-al treilea proiect are ca obiectiv contractarea sau garantarea unor finanţări rambursabile interne, în valoare de până la 295.688.349 lei, cu o perioadă de maturitate de până la 10 ani. Banii vor fi folosiţi pentru refinanţarea datoriei publice locale, provenită din ratele de capital, scadente în anul 2025, aferente finanţărilor rambursabile contractate direct de Municipiul Bucureşti.
Primăria Capitalei vrea să solicite Guvernului și transferul unui teren cu o suprafaţă de aproape şase hectare, în vederea amenajării unui parc.