18.9 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecial"Scandalul inchisorilor CIA este o furtuna intr-un pahar cu apa"

„Scandalul inchisorilor CIA este o furtuna intr-un pahar cu apa”

Pentru Romania, scandalul prezentei presupuselor inchisori secrete ale CIA pe teritoriul mai multor tari (inclusiv Romania) reprezinta „o furtuna intr-un pahar cu apa”, a declarat sambata, pentru AFP, ministrul afacerilor externe, Mihai Razvan Ungureanu.

Ungureanu a afirmat ca s-a saturat sa tot repete ca toate institutiile romane susceptibile ca ar avea legatura cu un asemenea proiect au dezmintit. In aceste conditii, a afirmat Ungureanu, nu exista nici un motiv pentru a solicita explicatii pe aceasta tema secretarului american de stat, Condoleezza Rice, in timpul vizitei pe care aceasta o va efectua maine la Bucuresti. „Acest lucru nu face parte din inventarul nostru bilateral”, a declarat Ungureanu.
Ministrul roman de externe a constatat, pe de alta parte, ca „intrebarile acide” privind acest scandal „emana in special de la cei care sunt sceptici in privinta valorii relatiei transatlantice”, persoane care „pun la indoiala necesitatea unui tandem Statele Unite/Uniunea Europeana care sa functioneze bine si intr-o maniera complementara”. Ungureanu a admis ca mentionarea numelui Romaniei in aceasta afacere va avea costuri in privinta imaginii tarii in strainatate si, tocmai de aceea, a solicitat „in van” organizatiei Human Rights Watch sa furnizeze dovezile care sustin acuzatiile pe care HRW le-a adus Romaniei. Astazi, la Bruxelles, se asteapta ca premierului Calin Popescu Tariceanu sa i se solicite din nou explicatii pe tema acestui scandal de catre oficialii europeni.
Atitudinea exprimata de Ungureanu contrasteaza cu cea a omologului sau german, Frank-Walter Steinmeier, care si-a exprimat saptamana trecuta, la Washington, preocuparea fata de acest scandal si a anuntat ca va cere astazi, la Berlin, explicatii pe aceasta tema doamnei Rice. Sambata, revista germana Der Spiegel a afirmat ca CIA a efectuat cel putin 437 de zboruri secrete in spatiul aerian german. Lista, elaborata de un controlor de trafic, a fost data publicitatii in urma solicitarii Partidului Stangii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă