12.6 C
București
joi, 17 octombrie 2024
AcasăSănătatePădurea e vinovată pentru gândacii și ploșnițele dintr-un spital

Pădurea e vinovată pentru gândacii și ploșnițele dintr-un spital

Managerul unității sanitare dă vina pe natură pentru ploșnițele de la Pediatrie

Mama unui copil internat în Secția de Pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean Mureş a fost consternată de insectele care explorau saloane, paturi și geamuri.

Conducerea spitalului şi reprezentanţii DSP Mureș dau vina pe pădurea din apropierea unităţii sanitare. Insectele fug de frigul de afară şi intră în saloane, la căldură.

Managerul spitalului, dr Ovidiu Gârbovan a declarat pentru Antena 3 că “sunt nişte ploşniţe care au fost prinse în tocăria ferestrelor, iar la deschidere, probabil, că au căzut. Ştiu de existenţa lor, s-a făcut curat, la reintrarea în salon nu erau aceste lucruri. Cu câteva zile înainte s-a făcut dezinsecţie din partea UMF, dar fiind şi schimbarea de temperatură sigur a fost şi o invazie de aceste insecte”.

Nici inspectorii DSP nu sunt neliniștiți că există ploşniţe în saloane. Deși au confirmat că au mers în spital și au făcut controale, vinovată e pădurea care este prea aproape și care a facilitat invazia de insecte.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Maia Sandu îndemn ferm pentru participarea la referendumul de modificare a Constituției de duminică

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a îndemnat, joi, pe moldoveni să participe la referendumul de modificare a Constituţiei, astfel încât aceasta să prevadă aderarea...

Nicolae Ciucă spune că va cere prelungirea termenului pentru PNRR cu cel puțin doi ani

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat că va solicita extinderea termenului de implementare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu cel puțin...

Rusia a răspuns la „planul de victorie” al lui Volodimir Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a prezentat, miercuri, „planul de victorie”, într-un discurs rostit în Parlamentul de la Kiev. Reacția Moscovei nu a întârziat să...
Ultima oră
Pe aceeași temă