10 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăInternaționalProtest cu mii de oameni la Budapesta în fața sediului televiziunii de...

Protest cu mii de oameni la Budapesta în fața sediului televiziunii de stat

Mii de cetățeni unguri au protestat în fața sediului televiziunii publice din Budapesta, cerând un serviciu de presă independent. Protestul a fost organizat de partidul de opoziție TISZA, care a criticat dur televiziunea de stat pentru difuzarea de materiale considerate propagandistice. Ungurii nu mai vor propagandă de stat.

Un număr impresionant de manifestanți s-au adunat sâmbătă în fața televiziunii de stat din Ungaria, exprimându-și nemulțumirea față de ceea ce au descris ca fiind o „mașină de propagandă” a guvernului. Ungurii au cerut ca presa publică să fie imparțială și să nu favorizeze doar guvernul condus de Viktor Orban.

MTVA promovează propagandă părtinitoare, spun ungurii

Susținătorii partidului de opoziție TISZA au criticat dur televiziunea publică MTVA pentru că promovează doar politicieni din partidul Fidesz, al premierului Viktor Orban, fără a prezenta și alte voci politice.

Analizele și comentariile difuzate sunt, de asemenea, în favoarea actualului guvern, acuză opoziția.

Peter Magyar, liderul TISZA, a subliniat faptul că „ceea ce avem astăzi ca serviciu public media în Ungaria este un scandal global, ne-am săturat”.

„Ne-am săturat de răutate, de minciuni, de propagandă, răbdarea noastră a luat sfârşit”, a spus Magyar mulţimii. „Ceea ce avem astăzi ca serviciu public media în Ungaria este un scandal global, ne-am săturat”

TISZA pare a fi o amenințare pentru guvernul Orban

Partidul de centru-dreapta TISZA, condus de Peter Magyar, un politician relativ nou pe scena politică, a devenit un rival serios pentru Viktor Orban și partidul său Fidesz.

TISZA, care înseamnă „Respect și Libertate” (Tisztelet és Szabadság), și-a câștigat rapid popularitatea, fiind considerat cea mai mare provocare pentru guvernul naționalist de dreapta al lui Orban, aflat la putere din 2010. Peter Magyar are experiență în mass-media, ceea ce l-a ajutat să construiască o strategie eficientă de comunicare și să atragă un număr considerabil de susținători.

Protestatarii au scandat împotriva propagandei

Manifestanții au fluturat drapele naționale și au purtat bannere pe care scria „Stop propagandei”, în timp ce strigau sloganuri precum „Nu ne este frică” și „Ne-am săturat”

Protestul organizat de TISZA a adunat mii de oameni în capitala Ungariei, Budapesta, fiind unul dintre cele mai mari evenimente publice organizate de Peter Magyar în ultima perioadă. El a cerut ca protestul să fie prezentat de televiziunea publică într-o emisiune „needitată”, fără intervenții editoriale din partea conducerii.

Un sondaj realizat recent de institutul Median arată că TISZA are un sprijin de 39% în rândul alegătorilor, în timp ce Fidesz, partidul premierului Viktor Orban, are 43%. Următoarele alegeri generale sunt programate pentru începutul anului 2026, iar tensiunile dintre opoziție și guvern par să crească.

VIDEO: Proteste în Ungaria. Statutul de funcționar public al profesorilor ar putea fi eliminat

Mii de maghiari s-au adunat la Budapesta pentru a protesta împotriva noii legislații care ar elimina statutul de funcționar public al profesorilor, precum și împotriva faptului că poliția a agresat adolescenți în timpul unei demonstrații anterioare.

Protestele de stradă din ultimul an au fost pașnice, cu excepția unuia de la începutul acestei luni, când poliția a aruncat cu gaze lacrimogene în adolescenți la un miting, în timp ce aceștia încercau să se apropie de birourile premierului Viktor Orban, care sunt înconjurate de garduri.

Multe dintre pancartele de la protestul de vineri au criticat acțiunile poliției și au făcut referire la utilizarea gazelor lacrimogene.

„Cred că acțiunea poliției a fost un pic prea violentă”, a declarat manifestantul Miklos Bus, adăugând că ar fi trebuit luate alte măsuri.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Un subofițer al SPP s-a sinucis cu arma din dotare înainte de a-și termina tura

Un subofiţer al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) s-a sinucis, luni, cu arma din dotare, înainte de a ieşi din tură. El avea...

Lacrimi și aplauze pentru Mircea Diaconu. Va fi înmormântat cu onoruri militare

Mircea Diaconu a murit cu doar câteva zile, înainte de a împlini 75 de ani Sute de oameni au venit la Teatrul Nottara din București,...

Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut cu 2,3% în primele zece luni din 2024

Comenzile noi din industria prelucrătoare, atât pentru piața internă, cât și pentru cea externă, au înregistrat o creștere de 2,3% în primele zece luni...
Ultima oră
Pe aceeași temă