In maruntaiele pamantului de sub Bucuresti, printre alte tuneluri, buncare sau cine mai stie ce vagauni secrete, exista doua metrouri. Unul este cel pe care-l stie toata lumea, destinat transportului in comun din Bucuresti. Aproape nimeni nu stie insa de cel de-al doilea metrou, denumit „Prezidential” pe vremea lui Ceausescu, si care are cu totul alte trasee decat cel folosit de publicul larg. Metroul prezidential a fost construit in secret de armata pe vremea lui Ceausescu, a fost tinut in secret si a fost folosit tot in secret.
Investitia facuta in perioada regimului comunist in anii '80 a fost mascata de alte proiecte megalomane: etapa a doua a metroului bucurestean, magistrala IMGB-Pipera, Casa Poporului si intregul ansamblu de locuinte de pe bulevardul „Victoria Socialismului”, sediul MApN, Casa Radio etc. In paralel cu lucrarile celei de-a doua magistrale, cand subteranul Bucurestiului era sfredelit de la nord la sud, pe ici, pe colo existau alte santiere care nu dadeau de banuit ochiului bucuresteanului de rand, obisnuit cu exploatarile „subterane” peste tot in Capitala. Undeva langa Ecran Club, peste drum de Cotroceni, se mai poate vedea si acum o platforma rotunda, acoperita in mare parte cu buruieni si parca abandonata in mod special pentru a nu da de banuit. Acolo, la o adancime destul de mare, o galerie de metrou face jonctiunea cu o sosea subterana. Galeria are o particularitate. Metroul destinat transportului in comun circula pe o cale de rulare cu ecartamentul egal cu cel al cailor ferate ale SNCFR – 1.435 mm, printr-un tunel cu diametrul de sase metri. Metroul prezidential circula pe o cale de rulare mai mica, printr-un tunel de patru metri diametru. Asta inseamna ca niciodata „lucrurile” nu s-au incurcat, mai precis n-au circulat unul pe galeria altuia. La vremea respectiva, la inceputul anilor '80, proiectul metroului lui Ceausescu, pentru ca de fapt de asta vorbim, era de anvergura: el trebuia sa lege principalele locatii ale dictatorului – Cotroceni, sediul CC, Sala Palatului, Consiliul de Ministri (Piata Victoriei), Casa Scanteii, lacul Floreasca sau Herastrau si Aeoroportul Otopeni. Se pare ca investitia s-a oprit undeva in perimetrul Pietei Victoria, Casa Scanteii si lacul Herastrau. Ceausescu visa sa ajunga cu metroul personal la toate intalnirile cu tovarasii sai ori la Otopeni sau la Herastrau. De aici voia sa se imbarce pe iaht si sa plece pe ruta Herastrau, „portul maritim” 30 Decembrie, canalul Bucuresti-Dunare si de acolo mai departe spre „Magistrala albastra”. El n-a mai apucat, insa micutul metrou prezidential a ramas presedintilor postdecembristi ai Romaniei.
Ceausescu se pregatea pentru atac nuclear
Aceasta nu este singura investitie secreta a lui Ceausescu. Pentru a face loc cladirii Ministerului Apararii si a Casei Poporului, comunistii au demolat intregul cartier Uranus, unde existau blocuri de locuinte cu patru etaje, construite de americani pana in 1938. Au tras cu buldozerele militare de acele constructii pentru ca altfel nu se putea misca nici macar o caramida din zidurile de peste 50 de centimetri grosime la nivelurile superioare. In unul dintre acei ani intunecati, in '83, o data cu Uranus a mai fost demolata si fabrica de paine „Grivita”, contruita tot de americani, in 1933. „Acolo trebuie sa folosim dinamita, pentru ca altfel n-o putem darama. Are utilaje la ambele etaje, lungi cat toata cladirea. Acum (in '83 – n.n.) nu mai putem construi o cladire care sa tina acele utilaje. Pacat, asigura painea pentru un milion de oameni zilnic”, spunea un comandant militar insarcinat cu demolarea zonei „Uranus”. Ca sa poata fi construit si garajul Casei Poporului, a fost demolat primul stadion cu nocturna din Europa: „Republicii”, construit in timpul Regelui Carol al II-lea. Chiar si tragedia de acolo, a caror dimensiuni nu pot fi redate in cuvinte, a fost tinuta in secret de comunistii lui Ceausescu. Si tot tinut in secret, sub Casa Poporului, este un adapost antiatomic, pe patru niveluri. Primul, cel de sus, era destinat celor din primele esaloane ale PCR. Al doilea – nomenclaturii, al treilea – Securitatii, iar ultimul era rezervat strict membrilor familiei Ceausescu. Cu totii puteau locui acolo mult timp, Ceausescu avand posibilitatea s-o puna si de cate o plenara. Din pacate, nici acum, dupa aproape 17 ani, alesii poporului nu sufla o vorba despre toate acestea. Cateva franturi de imagini, cu o piscina de la subsolul cladirii Parlamentului, acum un an, si atat.
Drumuri doar pentru Ceausescu
Zeci de palate, case de odihna si cabane de vanatoare erau, pana la sfarsitul anului 1989, in folosinta exclusiva a lui Nicolae Ceausescu si a familiei acestuia. „In fiecare judet, Ceausescu avea cel putin o casa de odihna si una-doua cabane de vanatoare. Cel mai mult ii placea lui Ceausescu sa stea la Snagov, unde avea trei imobile. De obicei, drumurile de acces spre cabane sau palate erau blocate si utilizate exclusiv de acesta. Pentru intretinerea acestora existau fonduri speciale si echipe de muncitori care interveneau ori de cate ori era nevoie”, povesteste arhitectul Camil Roguski, fost angajat la unitatea de intretinere si decorare a palatelor prezidentiale.
Sosele pe sub Bucuresti
De langa Cotroceni, din statia de sub Ecran Club, pleaca o cale de acces pentru autovehicule. Aceast tunel are doi metri inaltime si patru latime si este intins ca-n palma. Respectiva sosea iese de sub pamant langa intrarea in statia metroului popular „Politehnica”, spre fosta scoala de partid „Stefan Gheorghiu”. La acea statie de metrou exista singura iesire la nivel din tot Bucurestiul. Cand vii pe alee, inainte de a intra in statia Politehnica, se face o bifurcatie la stanga care duce catre doua usi metalice pe care nu le-a vazut aproape nimeni deschise. Acolo este de fapt capatul soselei subterane care pleaca de la Ecran Club, de langa Cotroceni. Desigur ca, la intreaga retea a metroului presedintilor, acela nu este singurul tronson de sosea subterana.