Taberele din Vrancea sunt intr-o situatie deplorabila, chiar daca ar trebui sa asigure cazare pentru elevii care vor sa se recreeze. La nivelul judetului sunt trei tabere – la Galaciuc, Soveja si Cotesti. Din cele trei tabere, doar cea de la Galaciuc este functionala, cel putin deocamdata. Dar si aceasta necesita investitii mari, atat in ceea ce priveste sistemul de alimentare cu apa si reteaua electrica, cat si in ceea ce priveste centrala termica, dupa cum spune directorul proaspat infiintatei directii care se ocupa de gospodarirea locurilor de agrement unde-si pot petrece elevii vacantele. In acest moment, incalzirea se face cu lemne, in fiecare camera existand cate o soba de teracota. Desi ofera conditii de cazare destul de bune, mobilierul din cabanute trebuie totusi schimbat, acesta avand o vechime si un grad de uzura destul de ridicate. Nici la capitolul igiena nu stau foarte bine, intrucat camerele nu dispun de grupuri sanitare, tocmai din lipsa sistemului de alimentare cu apa. Cu toate acestea, nu putem afirma ca oficialii taberei nu au cu ce se lauda. Si asta pentru ca, in afara de cabanutele cu nume destul de amuzante, cum ar fi „Veselia”, „Furnica”, „Strugurel”, „Merisor”, „Ciresica” etc., tabara mai dispune si de un complex turistic vast. Acesta este format dintr-o sala de mese cu o capacitate de 300 de locuri, ce functioneaza la parterul cladirii, un club in care se pot desfasura diferite concursuri si reuniuni, precum si de 40 de spatii de cazare. De asemenea, pe perioada sezonului turistic, in tabara functioneaza si un dispensar medical. In acest an, aici s-au desfasurat doua mari evenimente cu si pentru tineri. Este vorba despre concursul de informatica „Info-educatie”, ce se organizeaza la Galaciuc in fiecare an si la care au participat 181 de tineri, precum si de Festivalul de dans „RITM”. Totodata, aici se pot organiza banchete, majorate, festivitati, inchirierea salii de mese fiind stabilita la valoarea de 15 milioane de lei. „Datorita faptului ca este situata intr-o zona foarte frumoasa, inconjurata de padure, tabara de la Galaciuc are un potential turistic foarte mare. Daca s-ar face investitii, la Galaciuc ar fi una dintre cele mai frumoase tabere din tara”, spune Paul Ciubotaru, proaspatul director al Agentiei Judetene pentru Tineret. Una dintre nedumeririle acestuia consta in faptul ca, desi in actul prin care a fost infiintata tabara si care tine loc de act de proprietate pentru A.J.T., este trecuta o anumita suprafata, ingradita in acest moment, la o masurare mai atenta s-a constatat ca „lipsesc” aproximativ 5 hectare de teren. „Nu se stie nimic de ele. Urmeaza sa investigam si, speram noi, sa le si recuperam”, spune directorul A.J.T. Se pare ca nu numai taberei de la Galaciuc i-au fost „furate” mai multe hectare de teren, in aceeasi situatie gasindu-se si tabara de la Soveja. Desi locul de agrement nu mai functioneaza in acest moment, fiind in conservare, s-a constatat totusi ca aceasta nu dis-pune de 6.000 mp din suprafata initiala. „Se pare ca exista un litigiu in ceea ce priveste acest teren. Si in acest caz o sa facem cercetarile de rigoare”, mai spune Paul Ciubotaru. Nici la tabara de la Cotesti lucrurile nu sunt tocmai roz. Din cele 130 de locuri existente aici, sub 50 sunt utilizabile. Aceasta nu inseamna ca sunt si functionale, pentru ca in acest moment ele sunt blocate din lipsa autorizatiei de mediu. Desi s-a inceput acum cinci ani constructia unui complex in aceasta baza turistica pentru tineret, lucrarile au fost efectuate doar in proportie de 70-80%, in prezent acestea fiind sistate. Daca ar fi fost terminat, acest complex ar fi putut pune la dispozitia tinerilor camere noi de locuit, dotate cu grupuri sanitare, precum si cu un dispensar pentru cei veniti in tabara. Cei de la Agentia Nationala pentru Tineret au dispus ca pentru o parte din taberele care nu functioneaza in acest moment sa fie gasite solutii pentru atragerea sectorului privat, iar in ceea ce priveste taberele aflate intr-o stare de degradare destul de ridicata sa se gaseasca solutii, impreuna cu primariile localitatilor pe raza carora se afla acestea, pentru renovarea lor. La nivel local, directorul A.J.T., Paul Ciubotaru, sustine ca are in plan ca „toate investitiile sa fie directionate catre tabara de la Galaciuc, pentru ca are cel mai mare potential. Tabara de la Cotesti se situeaza pe locul doi in lista mea de prioritati”. Agentia Judeteana pentru Tineret a preluat de la Directia Judeteana a Taberelor nu numai taberele, ci si datoriile lor. In prezent, acestea se ridica la peste 150 milioane de lei. Cea mai mare datorie este catre ENET – 102 milioane lei. Urmatoarea in lista societatilor fata de care A.J.T. este considerata debitoare se afla CUP-ul, acesteia datorandu-i 11 milioane de lei.