12.4 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSportFotbalAccidentare horror pentru Ter Stegen! Portarul Barcelonei va lipsi întregul sezon

Accidentare horror pentru Ter Stegen! Portarul Barcelonei va lipsi întregul sezon

Portarul Barcelonei, Marc-André ter Stegen, a suferit o accidentare gravă în meciul cu Villarreal și a fost transportat de urgență la spital, unde s-a confirmat ruptura totală a tendonului rotulian.

Marc-André ter Stegen, portarul german de 32 de ani al Barcelonei, a suferit o accidentare serioasă în timpul meciului din La Liga împotriva celor de la Villarreal, fiind scos pe targă după o cădere nefericită. În minutul 70 al partidei, Ter Stegen a aterizat greșit pe piciorul drept și s-a accidentat la genunchi, aceeași zonă operată în mai 2021 pentru o problemă la tendonul rotulian.

Barcelona confirmă diagnosticul grav pentru Ter Stegen

Barcelona a publicat un comunicat oficial după ce testele medicale au confirmat diagnosticul: „Testele efectuate confirmă că Ter Stegen are o ruptură totală a tendonului rotulian de la genunchiul drept. Luni după-amiază, el va fi supus unei intervenții chirurgicale și, odată finalizată, va fi publicată o nouă actualizare asupra stării sale.”

Accidentarea lui Ter Stegen a venit la scurt timp după o intervenție salvatoare care a împiedicat Villarreal să egaleze la 2-2. Portarul a fost înlocuit de Iñaki Peña, care nu mai jucase din februarie, iar catalanii au continuat meciul în absența germanului.

În funcție de durata perioadei de recuperare a lui Ter Stegen, Barcelona va trebui să decidă dacă va continua să mizeze pe Iñaki Peña sau să caute o soluție alternativă pentru postul de portar în restul sezonului.

Meciul s-a încheiat cu o victorie categorică a Barcelonei, scor 5-1. Lewandowski a deschis scorul în minutul 20 și a mărit diferența în minutul 35, dar Villarreal a răspuns rapid prin Perez, în minutul 38. După pauză, Torre (58) și Raphinha (75, 83) au completat victoria catalanilor.

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Trendyol integrează primul brand românesc pe platformă

Produsele Gerovital sunt disponibile pentru a cumpăra în România Trendyol, cea mai mare platformă turcă de comerț electronic, deținută de gigantul chinez Alibaba, aduce pe...

Vladimir Putin despre scutul antirachetă din România: „Vestul nu are nicio șansă să intercepteze Oreșnik”

În cadrul unei conferințe maraton susținute la finalul anului, Vladimir Putin a abordat capacitățile militare ale Rusiei, inclusiv lansarea noii rachete hipersonice Oreșnik, despre...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...
Ultima oră
Pe aceeași temă