Universitatea Cluj a oficializat transferul atacantului armean Artur Miranyan, golgeterul campionatului Armeniei, care vine liber de contract la echipa lui Ioan Ovidiu Sabău.
Golgeterul Armeniei, noul vârf al lui U Cluj
Artur Miranyan, în vârstă de 28 de ani, a semnat cu Universitatea Cluj, după ce în sezonul trecut a fost cel mai bun marcator din Armenia. Jucătorul deține dublă cetățenie, armeană și ucraineană, și vine de la vicecampioana FC Noah, echipă pentru care a înscris 23 de goluri în 36 de meciuri în sezonul 2023/2024. Prin reușitele sale, a ajutat echipa să termine pe locul secund în campionat și să se califice în preliminariile UEFA Conference League.
Miranyan a început cariera fotbalistică în Ucraina, la Academia Șahtior Donetsk, unde a evoluat inclusiv în UEFA Youth League. În acea competiție, atacantul a bifat cinci apariții și a marcat chiar în primul său meci, împotriva celor de la Real Sociedad.
La nivel internațional, Artur a reprezentat inițial Ucraina la categoriile de vârstă U17, U18 și U19, dar ulterior a ales să joace pentru Armenia, naționala sa de origine. În tricoul primei reprezentative a Armeniei a debutat în 2019, într-un meci împotriva Lichtensteinului. De atunci, a mai adunat șapte selecții, inclusiv în preliminariile pentru Campionatul Mondial din Qatar și pentru Campionatul European din Germania.
Transferul lui Miranyan reprezintă o achiziție importantă pentru Universitatea Cluj, care își consolidează compartimentul ofensiv. În lotul actual, atacantul armean se alătură unor jucători precum Mamadou Thiam, Vladislav Blănuță, Adel Bettaieb și Franck Tchassem, oferind mai multe opțiuni pentru antrenorul Ioan Ovidiu Sabău.