10 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentFocar de infecții la una dintre cele mai mari maternități din București

Focar de infecții la una dintre cele mai mari maternități din București

Un focar de infecții a fost depistat la una dintre cele mai mari maternități din București, unde mai multe paciente susțin că au contractat bacterii periculoase în timpul spitalizării.

Unele dintre ele au fost nevoite să revină pentru o nouă intervenție chirurgicală din cauza complicațiilor. În urma acestor incidente, spitalul a închis două secții pentru dezinfecție, iar mamele cu copii prematuri vor fi transferate la alte unități medicale.

O tânără, care a născut o fetiță sănătoasă la începutul lunii august, a dezvoltat o infecție gravă la scurt timp după ce a ajuns acasă și a revenit la maternitate pentru tratament și explicații. Alte mame au raportat situații similare, susținând că au plecat acasă infectate.

Potrivit unor informații, cel puțin cinci femei tinere au fost infectate în spital, iar analizele au confirmat prezența stafilococului auriu și a bacteriei Klebsiella, care pot fi extrem de periculoase, mai ales pentru pacienții cu afecțiuni preexistente, putând provoca chiar decesul.

„S-au luat probe de sanitaţie, am aşteptat ca probele să fie conforme şi am acţionat inclusiv pe partea de personal medical, s-a reluat procesul de instruire în ceea ce priveşte sistemul de igienă

spune Călina Maier purtător de cuvânt, Maternitatea Giuleşti.

Copiii născuți prematur au fost izolați într-un spațiu aseptic

Din cauza imposibilității de a fi externați, copiii născuți prematur au fost izolați într-un spațiu aseptic. Activitatea din secția de terapie intensivă pentru nou-născuți se desfășoară acum în condiții normale, însă pentru cel puțin o săptămână, femeile cu risc de naștere prematură vor fi redirecționate către alte maternități din București.

Acesta nu este primul incident de acest fel la Maternitatea Giulești. În urmă cu șase ani, mai multe secții au fost închise după ce zeci de nou-născuți au fost infectați cu stafilococ auriu. În prezent, unitatea medicală va primi fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru achiziționarea unor echipamente de dezinfecție de ultimă generație.

Alin Ion
Alin Ion
Alin este un jurnalist din Târgu Jiu cu o vastă experiență în domeniul presei scrise și audiovizuale. Absolvent al Colegiului Național "Spiru Haret" din Târgu Jiu și licențiat al Facultății de Filosofie-Jurnalism. Alin și-a început cariera ca reporter la „Ora Gorjului" în 1998. A deținut poziții de redactor-șef la publicații precum „Informația Gorjului" și "Gazeta de Sud", redacția Tg. Jiu, posturile Gorj Tv și Radio Târgu Jiu, șef de redacție Tg. Jiu la Adevărul de Seară și a colaborat ca corespondent pentru publicații importante, inclusiv "Evenimentul Zilei" și "Adevărul", unde a publicat mii de articole. De asemenea, a fost realizator de emisiuni radio și TV, și a primit numeroase distincții, inclusiv premiul „Cel mai bun jurnalist" în cadrul Galei Premiilor Antena 1 Târgu Jiu. În prezent, Alin este redactor la Gorj Online și realizator de emisiuni la Radio Accent și Accent TV.
Cele mai citite

Care sunt cele mai periculoase adversare pentru Simona Halep în calificările Australian Open 2025!

Românca va începe primul Grand Slam al anului din calificări, alături de alte patru conaționale, având de înfruntat jucătoare experimentate din top 100 WTA. Simona...

Cristi Chivu, la un pas de a prelua CFR Cluj! Pregătit să revină în România pentru a lupta la titlu

Fostul internațional român ar putea deveni noul antrenor al echipei clujene, în contextul unei despărțiri iminente între Dan Petrescu și club. Cristian Chivu, fostul căpitan...

Veste excelentă pentru Simona Halep! Românca va juca la Australian Open 2025

Organizatorii turneului de la Melbourne i-au acordat un wildcard pentru calificări, marcând astfel întoarcerea româncei după suspendarea pentru dopaj. Simona Halep, dubla campioană de Grand...
Ultima oră
Pe aceeași temă