Un bazin de înot, în valoare de 9 milioane de lei, a fost construit într-o comună cu puțin peste 1.500 de locuitori, în condițiile în care populația este în continuă scădere. Se întâmplă în comuna Bâcleș, județul Mehedinți, potrivit Digi 24.
Proiectul a fost finanțat de Compania Națională de Investiții (CNI), pe baza unui dosar depus de primărie. Deși comuna nu dispune de rețea de canalizare completă și nici de rețea de gaze, bazinul a fost prioritar.
Construcția, realizată în doi ani și cu un buget de 9 milioane de lei, se află într-o zonă rurală, departe de orice infrastructură dezvoltată. Comuna Bâcleș, formată din 7 sate, are o populație redusă, iar doar două dintre sate beneficiază de canalizare. Surprinzător, bazinul semiolimpic a fost amplasat tocmai într-un sat fără canalizare.
Costurile de întreținere se ridică la 100.000 de lei anual
Primarul a explicat că bazinul a fost construit pentru cei aproximativ 150 de elevi din localitate, care își vor desfășura aici orele de sport, mai ales că profesorul de educație fizică este și instructor de înot. Totodată, pentru a acoperi costurile ridicate de întreținere, bazinul va fi deschis publicului după ora 14:00, contra unei taxe de acces: „Costurile de întreținere ale bazinului sunt undeva la 100.000 de lei pe an. Între timp, primăria a depus un proiect pe fonduri europene pentru un parc de panouri fotovoltaice. Automat aceste costuri vor scădea odată cu implementarea acestui proiect, pentru că sistemul de încălzire a apei, sistemul de încălzire a bazinului, a clădirii se face pe pompe de căldură, iar pompele de căldură consumă energie electrică și automat vom scădea costurile cu întreținerea lui”, transmite Lucian Coandă, primarul comunei Bâcleș.
Primarul mai spune că de administrarea acestui bazin se vor ocupa angajați din cadrul primăriei, care, înainte de inaugurare, vor fi instruiți să folosească echipamentele.
„Mai mobilizez și babele de prin jurul meu și ne ducem împreună“
Sătenii din Bâcleș încep să râdă când aud de investiția făcută de conducerea primăriei: „Mă duc și eu, mă duc și eu, că de aia l-a făcut domnul primar aci. Mă echipez de acasă și mă duc prin grădină, de-a dreptu’. Chit că sunt, așa, mai în vârstă, dar mă gândesc că mai mobilizez și babele de prin jurul meu și ne ducem împreună”, spune femeie, care încearcă să facă haz de necaz“.
Și autoritățile unei comune din Gorj vor să facă bazin de înot
Și autoritățile din comuna Jupânești, din județul Gorj, au planuri ambițioase de a construi un bazin de înot, în ciuda faptului că localitatea nu dispune de apă curentă, canalizare sau rețea de gaze.
Primarul comunei Jupânești, reales pentru al doilea mandat, dorește să modernizeze comuna Jupânești și a inclus în documentația înaintată Companiei Naționale de Investiții proiecte pentru construirea de blocuri pentru tineri, un stadion și un bazin de înot. El recunoaște însă că utilizarea bazinului va fi posibilă doar atunci când localitatea va avea toate utilitățile necesare: „Ne-a venit ideea pentru că am văzut în mai multe comune la care am mers din țară și sperăm să fie un lucru bun. Pe partea cealaltă a drumului vrem să facem o parcare cât mai mare, aici o să fie o trecere de pietoni. Toți care tranzitează comuna pot să vină să se recreeze“, motivează primarul. Comuna Jupânești nu este, însă, una turistică, pentru a atrage vizitatori care să beneficieze de bazin de înot, pentru a se relaxa în acest fel. Localitatea se află lângă orășelul Târgu Cărbunești, care nu dispune de bazin de înot.
Locuitorii au rămas surprinși de inițiativa primarului și consideră că trebuie să existe alte priorități pentru comunitate. Unii localnici au spus ironici că bazinul ar trebui umplut cu găleata, iar unii afirmă că ar prefera să vadă asfalt pe străzi înainte de realizarea unui bazin olimpic. Viceprimarul a criticat proiectul, spunând că ar fi o „catastrofă“ dacă acesta ar fi aprobat.
O altă investiție nefinalizată, pentru care s-au cheltuit sume mari de bani a avut în comuna vecină, Aninoasa, în urmă cu mai mulți ani, când a fost introdusă o rețea de canalizare, care nu a fost pusă în funcțiune, pentru că nu au existat solicitări, după cum a spus primarul Ilie Petroi. Între timp, s-au furat două motoare, camerele de supraveghere video cu sistem cu tot de la staţia de epurare şi capacele de la mai multe guri de canalizare, astfel că sistemul de canalizare nu mai poate fi folosit. Pentru această investiție s-a cheltuit suma de 300.000 de euro.