Minorul furase mopedul și avea un pasager în vârstă de 11 ani. Poliţiştii de la Brigada Rutieră l-au oprit, după ce au observat că se deplasa haotic
Polițiștii au descoperit că adolescentul se afla sub influența substanțelor psihoactive și nu avea permis de conducere.
„La data de 17 septembrie 2024, în jurul orei 03.30, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe o stradă din Sectorul 2, au observat un moped care se deplasa sinuos pe partea carosabilă, fără a respecta normele rutiere. Poliţiştii au efectuat semnal regulamentar de oprire, iar în urma verificărilor efectuate, au constatat că pe moped se aflau doi minori. Conducătorul mopedului, un minor în vârstă de 14 ani, transporta un pasager în vârstă de 11 ani”, a transmis, miercuri, Brigada Rutieră a Capitalei, într-un comunicat de presă.
Minorul a fost condus la sediul Institutului Naţional de Medicină Legală în vederea prelevării de mostre biologice. Activităţile procedurale desfăşurate au fost efectuate în prezenţa reprezentantului legal al minorului.
Băiatul de 14 ani a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducere sub influenţa substanţelor psihoactive şi furt în scop de folosinţă.