Tehnologiile emergente, precum inteligența artificială, roboții și softurile complexe, pătrund rapid în tot mai multe sectoare de activitate. Dacă în unele cazuri, acestea eficientizează procesele, în altele, există riscul înlocuirii forței de muncă umane.
Totuși, în opinia lui Cătălin Albu, profesor la Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul ASE București, meseria de contabil va fi mai puțin afectată de acest val tehnologic.
„Eu nu cred că profesia contabilă va dispărea. Această tehnologizare, duce la externalizarea serviciilor de contabilitate, dar este doar baza serviciilor de contabilitate, adică introducere de documente primare în calculator.
Eu nu predau studenţilor contabilitate în Academia de Studii Economice din Bucureşti de aceea, ci le predau pentru a învăţa să facă un plan de afacere, să fie un partener de discuţie cu managementul companiei, să fie un partener de discuţie pentru strategia, crearea şi implementarea strategiei organizaţionale a firmelor”, a explicat Albu în cadrul emisiunii ZF Live.
Cum va ajuta tehnologia contabilii
În loc să înlocuiască complet oamenii, tehnologia în domeniul contabilității va elimina sarcinile repetitive, permițând profesioniștilor să se concentreze pe aspecte mai complexe, precum consultanța și comunicarea strategică.
Contabilii viitorului vor trebui să își îmbunătățească abilitățile în afaceri și să interacționeze direct cu managementul pentru a rămâne relevanți în industrie.